Obiceiul de a bea până la trei cafele pe zi poate fi benefic pentru sănătatea cardiovasculară și te poate ajuta să trăiești mai mult, sunt concluziile la care a ajuns un studiu derulat pe mai bine de 10 ani, pe aproape jumătate de milion de oameni.
Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinești este să nu bei cafea instant. Cea solubilă nu conține beneficiile cele proaspăt râșnite. Mai mult, dacă exagerezi, și depășești trei cești pe zi, efectele pozitive nu vor apărea.
Pe lângă cafeină, cafeaua conține antioxidanți și minerale bune pentru organism. Unele studii au legat consumul acestei băuturi calde cu reducerea riscului de a dezvolta cancer, obezitate, diabet de tip 2 sau demență, scriu cei de la Daily Mail, în timp ce alte cercetări au concluzionat că poate duce la creșterea tensiunii arteriale și la boli cardiovasculare.
Consumul moderat de cafea, bun pentru sistemul cardiovascular
Cu toate acestea, studiul făcut în colaborare de Universitatea Semmelweis din Ungaria cu londonezii de la Universitatea Regina Maria sugerează că băutul de cafea nu crește tensiunea și că are beneficii pentru sistemul cardiovascular.
"Din cunoștințele noastre, acesta este cea mai mare cercetare de până acum care se concentrează pe efectele asupra sistemului cardiovascular pe care îl are consumul de cafea", a declarat dr. Steffen Petersen, unul dintre autorii studiului, subliniind că acest consum nu este dăunător, ci că, dimpotrivă, se poate deveni benefic pentru sănătate.
Citește și: Ce se întâmplă în organismul tău dacă renunți la consumul de cafea
Participanții la studiu aveau în medie 56 de ani și nu sufereau de boli de inimă la demararea cercetării. Voluntarii au fost urmăriți vreme de 11 ani, oferindu-le experților ocazia să analizeze diferențele dintre grupe. 22% dintre persoane nu erau băutoare de cafea, în timp ce 58% beau între una și trei cești pe zi. Cei rămași în afara acestor procente aveau obiceiul de a depăși trei cești cu cafea zilnic.
Rezultatele au arătat că cei care beau până la trei cești cu cafea pe zi pot trăi mai mult și prezintă cu 17% mai puțin risc de a muri din cauza unor boli cardiovasculare și cu 21% risc mai mic de a avea un atac cerebral, în comparație cu non-băutorii de cafea.
Foto: Profimedia
- Te-ar putea interesa si:
- Ce alimente și băuturi nu ar trebui să consumi niciodată pe stomacul gol. Cafeaua e cap de listă
- O dieteticiană care lucrează cu bolnavi de cancer, despre alimentele și băuturile pe care nu le...
- Dieta populară care ar putea crește riscul de demență. Oamenii care o urmează "se joacă cu focul"...