O companie spaniolă a conceput un sistem prin intermediul căruia poate fi extrasă apă potabilă din aer. Ideea revoluționară ar putea fi de folos pentru aprovizionarea regiunilor aride.
''Scopul este de a ajuta oamenii. Ţelul este acela de a ajunge în locuri precum taberele de refugiaţi, care nu au apă potabilă", a declarat Enrique Veiga, inginerul în vârstă de 82 de ani care a inventat dispozitivul în timpul unei secete severe care a afectat sudul Spaniei în anii '90.
Dispozitivele furnizează deja apă curată şi sigură în comunităţi din Namibia şi o tabără de refugiaţi din Libia. ''În satele pe care le-am vizitat în Namibia, locuitorii erau uimiţi, nu înţelegeau, întrebau de unde venea apa'', a povestit Veiga.
Cum funcționează aparatul care extrage apă potabilă din aer
Aparatele utilizează electricitate pentru a răci aerul până când acesta se condensează în apă, pe baza aceluiaşi fenomen ce stă la baza condensării în unităţile de aer condiţionat.
În timp ce alte dispozitive generatoare de apă se bazează pe o tehnologie similară care necesită un nivel ridicat de umiditate ambientală şi temperaturi reduse, aparatele lui Veiga funcţionează la temperaturi de până la 40 de grade Celsius şi pot suporta o umiditate cuprinsă între 10% şi 15%.
Citește și: Încălzirea globală, responsabilă pentru fenomenele meteo extreme tot mai dese
Un dispozitiv de dimensiuni reduse poate produce 50-75 litri pe zi şi poate fi transportat cu uşurinţă cu ajutorul unui cărucior, însă variantele mai mari pot produce până la 5.000 de litri pe zi, scrie Agerpres.
''Intenţia noastră nu este doar aceea de a crea un dispozitiv eficient, ci şi de a-l face util oamenilor care sunt nevoiţi să meargă pe jos kilometri întregi pentru a aduce apă sau să facă fântâni'', a explicat Veiga.
Nhat Vuong, refugiat vietnamez din Elveţia, s-a alăturat acestei cauze după o întâlnire cu Veiga şi vizitarea unei tabere de refugiaţi din apropiere de Tripoli, în Libia, în 2017.
El a fondat o organizaţie non-profit, Water Inception, care a adus în tabără un aparat cu capacitatea de producţie de 500 litri pe zi. ''Funcţionează frumos, sunt foarte fericit'', a spus Nhat, care strânge în prezent fonduri pentru a instala panouri solare cu ajutorul cărora pot fi reduse costurile energiei electrice şi impactul asupra mediului înconjurător.
- Te-ar putea interesa si:
- Inundaţii în Spania. De ce un număr atât de mare de victime? Explicațiile experților
- Un nou studiu a arătat că apa îmbuteliată conţine sute de mii de particule de plastic pe litru
- Cele două lucruri simple pe care e important să le faci înainte de a bea cafeaua de dimineață