apa

De ce să bei apă imediat cum te trezești. Ce se întâmplă în organism când începi dimineața cu un pahar cu apă

Cel mai simplu pas pentru a fi sănătos este să bei apă imediat cum te trezești. / Foto: Shutterstock

Unele dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru sănătatea ta sunt și cele mai simple de îndeplinit. Un pahar cu apă băut imediat după ce te-ai trezit, pe stomacul gol, are un rol mai important decât te-ai fi putut gândi.

"Unul dintre cele mai bune sfaturi este să bei apă la prima oră, întrucât ajută la hidratarea celulelor, fiind absorbită foarte repede. Hidratarea este unul dintre lucrurile cheie pentru a-ți menține corpul sănătos și, prin urmare, și pentru a crește șansele de a trăi o viață mai lungă", a declarat Vicky Godfrey, cofondatoarea unui serviciu care creează sfaturi de stil de viață sănătos bazat pe ADN-ul fiecăruia. Deși nu este o surpriză că apa este atât de importantă, puțini sunt cei care beau cantitatea zilnică recomandată de șase-opt pahare. 

Citește și: Coșmarul unei adolescente care e alergică la apă. Dacă face duș sau plânge, corpul îi este acoperit de erupții dureroase

"Când te trezești, după ce toată noaptea nu ai consumat nimic, un pahar cu apă la temperatura camerei este o modalitate grozavă de a-ți reface și hidrata celulele. Un alt beneficiu al acestei rutine este că ajută la echilibrarea sistemului limfatic, o parte vitală a sistemului imunitar", a adăugat Godfrey, conform express.co.uk.

Pentru a adăuga apei un plus, poți pune o felie de lămâie. Un studiu apărut în Jurnalul de Nutriție și Metabolism a ajuns la concluzia că femeile care consumau zilnic lămâie și făceau și exerciții fizice aveau o tensiune arterială mai mică decât cele care nu aveau aceste lucruri în rutină. Pentru a beneficia de avantajele consumului de apă, dar și de cele oferite de lămâie, le poți combina cu succes.

Citește și: Ce se întâmplă în organismul tău dacă bei opt pahare cu apă pe zi

Foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:
Extragerea apei pe Lună ar putea fi mai facilă decât se credea. Concluziile celui mai nou studiu
Recoltarea ceţii, o soluţie pentru combaterea penuriei de apă în cele mai aride regiuni ale lumii
Poluanţii eterni. Temeri tot mai mari cu privire la un cocktail toxic pentru sănătate. Unele...

Partenerii noștri

lapte

De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor

Laptele este unul dintre cele mai consumate alimente din lume, fiind apreciat pentru gustul său...