Wasp-127b

Pe planeta Wasp-127b vântul suflă cu peste 30.000 km/h, eclipsând viteza record înregistrată pe Neptun

Wasp-127b. Profimedia

O exoplanetă foarte îndepărtată de sistemul nostru solar, Wasp-127b, cu vânturi calculate de astronomi la peste 30.000 km/h, eclipsează viteza record a vântului înregistrată pe planeta Neptun, conform unui comunicat emis marţi de Observatorul European Austral (ESO), citat de AFP.

Descoperită în 2016, la peste 500 de ani-lumină de Pământ, această planetă gigantică gazoasă este puţin mai mare decât Jupiter. De asemenea, ea este mult mai puţin densă, ceea ce îi conferă un aspect "umflat", potrivit astronomilor.

Ei au observat-o în detaliu cu ajutorul telescopului "Very Large Telescope" (VLT) al ESO din Chile şi s-au concentrat asupra atmosferei sale, detectabilă în momentul în care planeta trece prin faţa stelei gazdă.

Observând modul în care lumina stelei trece prin atmosfera superioară a Wasp-127b, astronomii au confirmat prezenţa vaporilor de apă şi a moleculelor de monoxid de carbon, folosind spectrograful CRIRES.

Totodată, astronomii au calculat prezenţa la ecuator a vânturilor-jet cu o viteză ce depăşeşte 9 km pe secundă, ajungând până la 33.000 km la oră, potrivit studiului publicat în Astronomy & Astrophysics. Departe de recordul de 1.800 km la oră calculat pe Neptun.

Datele înregistrate arată că "o parte din atmosfera acestei planete se îndreaptă spre noi cu viteză mare, în timp ce o altă parte se îndepărtează cu aceeaşi viteză", a declarat Lisa Nortmann, specialistă în astrofizică la Universitatea Göttingen din Germania, şi autoare principală a studiului, citat de ESO.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că Wasp-127b are poli mai reci comparativ cu restul planetei şi că există o uşoară diferenţă de temperatură între regiunile sale dimineaţa, respectiv seara.

Toate acestea arată că "planeta are regimuri climatice complexe, la fel ca Pământul şi alte planete din sistemul nostru", a declarat Fei Yan, coautor al studiului şi profesor la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din China, citat de ESO.

Dincolo de record, studiul ilustrează progresul înregistrat în înţelegerea atmosferei şi climatului exoplanetelor, a amintit observatorul.

ESO îl citează pe David Cont, de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania, şi coautor al studiului: "Înţelegerea dinamicii acestor exoplanete ne permite să explorăm mecanisme precum redistribuirea căldurii şi procesele chimice, ceea ce ne îmbunătăţeşte informaţiile referitoare la formarea planetelor şi ar putea face lumină în ceea ce priveşte originile propriului nostru sistem solar".

Te-ar putea interesa si:
Astronomii au detectat cea mai strălucitoare exoplanetă, LTT9779B, la peste 260 de ani-lumină de...
Premieră în astronomie: inteligența artificială a descoperit zeci de exoplanete noi
O planetă care poate găzdui viața, descoperită la câțiva ani-lumină de Pământ. Unde se află...

Programul Zilei

Miercuri05.02
Joi06.02
Vineri07.02
Sâmbătă08.02
Duminică09.02
Luni10.02
Marți11.02
06:00 inaintea razboiului
06:45 Alexander Armstrong in Sri Lanka
07:30 Spectaculoasa planeta albastra
08:25 Arome din Cambodgia
09:20 Padurea subacvatica
10:15 stiinta bate fictiunea
10:40 stiinta bate fictiunea
11:10 Masinaria cu sentimente
12:03 Portrete noi
12:10 Navigand prin lume
13:00 America salbatica
13:55 Descoperiri
14:50 Ecouri din trecut
15:20 Trasee exotice de munte
15:50 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
16:40 Trenurile care au schimbat lumea
17:24 Portrete noi
17:30 O noua perspectiva
18:20 Alexander Armstrong in Sri Lanka
19:10 Universul
20:05 Arome din Capul Verde
21:00 Cel mai utilizat mijloc de transport
21:51 Portrete noi
22:00 Secretele istoriei
23:40 Portrete noi
23:47 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
23:50 Cum s-a intamplat
00:39 Portrete noi
00:45 America salbatica
01:40 Descoperiri
02:35 Ecouri din trecut
03:02 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
03:05 Trasee exotice de munte
03:35 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
04:25 Trenurile care au schimbat lumea
05:10 O noua perspectiva
06:00 Secretele istoriei
07:40 Alexander Armstrong in Sri Lanka
08:30 Universul
09:25 Arome din Capul Verde
10:20 Cel mai utilizat mijloc de transport
11:10 Constructori din antichitate: Amazon
12:10 Navigand prin lume
13:00 America salbatica
13:55 Descoperiri
14:50 Trasee exotice de munte
15:20 Trasee exotice de munte
15:50 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
16:40 Trenurile care au schimbat lumea
17:23 Portrete noi
17:30 O noua perspectiva
18:16 Filler Digipedia Specia
18:20 Alexander Armstrong in Sri Lanka
19:10 Universul
20:05 Arome din Creta
21:00 O noua calatorie spre centrul pamantului
22:00 Secretele istoriei
00:00 tinutul Buzaului-Piatra
00:45 America salbatica
01:40 Descoperiri
02:35 Trasee exotice de munte
03:05 Trasee exotice de munte
03:32 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
03:35 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
04:22 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
04:25 Trenurile care au schimbat lumea
05:10 O noua perspectiva
06:00 Secretele istoriei
08:00 Alexander Armstrong in Sri Lanka
08:45 Universul
09:40 Arome din Creta
10:35 O noua calatorie spre centrul pamantului
11:29 Digi Portret - Constantin Dumitriu
11:35 Cum sa prinzi 100
12:05 Navigand prin lume
12:56 Filler Digipedia Specia
13:00 America salbatica
13:55 Descoperiri
14:50 Trasee exotice de munte
15:20 Trasee exotice de munte
15:50 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
16:40 Trenurile care au schimbat lumea
17:30 O noua perspectiva
19:10 Universul
20:05 Arome din Croatia
21:00 DIGIPEDIA
21:25 100 baloane pentru Romania
22:00 in America de Sud cu Simon Reeve
23:05 inaintea razboiului
23:55 Cum s-a intamplat
00:45 America salbatica
01:40 Descoperiri
02:35 Trasee exotice de munte
03:05 Trasee exotice de munte
03:32 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
03:35 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
04:22 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
04:25 Trenurile care au schimbat lumea
05:10 O noua perspectiva
06:00 inaintea razboiului
07:35 Universul
08:30 Arome din Croatia
09:22 Digipedia - China
09:25 DIGIPEDIA
09:50 100 baloane pentru Romania
10:22 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
10:25 in America de Sud cu Simon Reeve
11:30 Cum sa prinzi 100
12:00 Navigand prin lume
12:55 Ecouri din trecut
13:25 Ecouri din trecut
13:52 Filler Digipedia - PLANETE
13:55 20000 de leghe sub mari
14:50 Istorie pentru tine
15:20 Istorie pentru tine
15:50 Joanna Lumley: Marea Britanie
16:40 Trenurile care au schimbat lumea
17:23 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:30 O noua perspectiva
19:04 Digi Portret - Wargha Enayati
19:10 Universul
20:05 Arome din Egipt
21:00 Genialitatea unei vieti moderne
21:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
22:55 Nazismul
23:47 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
23:50 Misiunea secreta a lui Hitler
00:40 Ecouri din trecut
01:10 Ecouri din trecut
01:37 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
01:40 20000 de leghe sub mari
02:35 Istorie pentru tine
03:05 Istorie pentru tine
03:35 Joanna Lumley: Marea Britanie
04:25 Trenurile care au schimbat lumea
05:07 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
05:10 O noua perspectiva
06:00 Nazismul
06:52 Filler Digipedia - ISTORIA POLITICA
07:40 Universul
08:35 Arome din Egipt
09:30 Genialitatea unei vieti moderne
10:22 Digipedia - China
11:20 Frontierele luminii
12:00 Navigand prin lume
12:55 Ecouri din trecut
13:25 Ecouri din trecut
13:55 Ruda saraca a unei Prime Doamne
14:50 Istorie pentru tine
15:20 Istorie pentru tine
15:50 Joanna Lumley: Marea Britanie
16:40 Constructii gigantice
17:30 O noua perspectiva
19:10 Universul
20:05 Arome din Rusia
21:00 Genialitatea unei vieti moderne
21:52 Digi Portret - Razvan Suma
22:00 Secrete si spioni: un joc nuclear
22:55 America salbatica
23:50 tinutul Buzaului - Lemnul
00:29 Digi Portret - Justin Ionescu
00:35 Ecouri din trecut
01:05 Ecouri din trecut
01:35 Ruda saraca a unei Prime Doamne
02:30 Istorie pentru tine
03:00 Istorie pentru tine
03:30 Joanna Lumley: Marea Britanie
04:20 Constructii gigantice
05:10 O noua perspectiva
06:00 Secrete si spioni: un joc nuclear
07:40 Universul
08:35 Arome din Rusia
09:30 Genialitatea unei vieti moderne
10:25 America salbatica
11:20 Aromele Romaniei: Muntenia
12:05 Navigand prin lume
12:55 Ecouri din trecut
13:25 Ecouri din trecut
13:52 Filler Digipedia - PLANETE
13:55 Cel mai utilizat mijloc de transport
14:50 Istorie pentru tine
15:20 Istorie pentru tine
15:50 Joanna Lumley: Marea Britanie
16:40 Constructii gigantice
17:30 O noua perspectiva
18:20 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
19:10 Telescopul de 10 miliarde de dolari
20:05 Arome din Irlanda
21:00 20000 de leghe sub mari
21:54 decembrie
22:00 in America de Sud cu Simon Reeve
23:00 Nazismul
23:52 Misiunea secreta a lui Hitler
00:40 Ecouri din trecut
01:10 Ecouri din trecut
01:37 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
01:40 Cel mai utilizat mijloc de transport
02:30 Istorie pentru tine
03:00 Istorie pentru tine
03:27 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
03:30 Joanna Lumley: Marea Britanie
04:17 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
04:20 Constructii gigantice
05:10 O noua perspectiva
06:00 Nazismul
06:55 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
07:40 Telescopul de 10 miliarde de dolari
08:35 Arome din Irlanda
09:30 20000 de leghe sub mari
10:25 in America de Sud cu Simon Reeve
11:25 tinutul Buzaului - Focul
12:05 Navigand prin lume
12:55 Ecouri din trecut
13:25 Ecouri din trecut
13:52 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
13:55 O noua calatorie spre centrul pamantului
14:50 Istorie pentru tine
15:20 Istorie pentru tine
15:47 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
15:50 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
16:37 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
16:40 Constructii gigantice
17:30 O noua perspectiva
18:20 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
19:10 Cea mai puternica racheta
20:05 Insulele Italiei
21:45 VOCILE OPEREI
22:00 stiinta bate fictiunea
22:25 stiinta bate fictiunea
22:50 Nazismul
23:42 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
23:45 Misiunea secreta a lui Hitler
00:35 Ecouri din trecut
01:05 Ecouri din trecut
01:32 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
01:35 O noua calatorie spre centrul pamantului
02:30 Istorie pentru tine
03:00 Istorie pentru tine
03:27 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
03:30 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
04:17 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
04:20 Constructii gigantice
05:10 O noua perspectiva

Partenerii noștri

femeie care sta in pat

Ce înseamnă când îți auzi bătăile inimii în ureche atunci când stai întins într-o parte. Când devine motiv de...

Un medic din Detroit spune că este destul de comun să auzi din când în când bătăile inimii atunci...