O echipa de cercetatori din Ungaria a descoperit ca Pamantul are, de fapt, trei “Luni”, potrivit National Geographic. Luna pe care o stim nu e singura de pe cer si alte doua corpuri ar putea fi incadrate in aceeasi categorie de sateliti naturali.
Studiul, publicat in Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, include imagini surprinse cu cei doi sateliti naturali ascunsi ai Pamantului. “Lunile” secrete sunt formate din praf si nu sunt corpuri solide precum Luna.
Satelitii naturali au fost observati pentru prima oara in 1961, de catre astronomul Kazimierz Kordylewski, insa existenta lor nu a fost confirmata pana in acest moment.
Citeste si: A fost elucidat misterul “fetei de pe Luna”. Ce a cauzat semnele bizare
“Norii Kordylewski sunt doua corpuri extrem de greu de gasit si, desi sunt la aceeasi distanta de Terra precum Luna, sunt de obicei ignorati de astronomi,” a declarat coautorul studiului, Judit Slíz-Balogh, astronom la Universitatea Eötvös Loránd. “E interesant sa confirmam ca planeta noastra are doi pseudo-sateliti din praf ce orbiteaza alaturi de vecina noastra, Luna.”
Norii in sine sunt imensi, insa particulele ce ii compun sunt atat de mici incat sunt estimate in microni. Particulele reflecta lumina Soarelui, asa ca au si o usoara stralucire.
De generatii intregi, astronomii au sugerat ca Pamantul nu are o singura Luna si au incercat sa isi dea seama unde pot gasi ceilalti sateliti naturali. Punctele in care asemenea corpuri ceresti se pot forma (in functie de gravitatia unor corpuri mult mai mari, precum Pamantul si Soarele) se numesc punctele Lagrange.
Norii Kordylewski s-au format in astfel de puncte si pot ajuta umanitatea sa exploreze spatiul. De exemplu, anumite expeditii spatiale ar putea presupune si “parcarea” satelitilor in punctele Lagrange, pentru un consum minim de combustibil. Descoperirea celor doua “Luni” ascunse ale Terrei ar putea reprezenta un pas extrem de important in explorarea sistemului solar si chiar a galaxiei.
- Te-ar putea interesa si:
- Un os de „Hobbit”, provenit de la o specie minusculă de oameni antici, a fost găsit pe o insulă...
- Descoperirea ADN crucială, care ar putea contribui la vindecarea unuia dintre cele mai mortale...
- O posibilă planetă oceanică, la „doar” 48 de ani-lumină de Pământ