Chelsea Flower Show - Press & VIP Preview Day

Șase lucruri inedite despre regele Charles. Știe să cânte la mai multe instrumente, e cel mai fericit în natură și nu mănâncă niciodată de prânz

Regele Charles al III-lea. Getty Images

Regele Charles va fi încoronat în 6 mai, la Westminster Abbey din Londra, urmând o tradiţie care datează de aproximativ 1.000 de ani. Iată câteva detalii mai puţin cunoscute despre monarhul britanic.

Charles, primul rege britanic care a mers la școală

Charles este primul monarh care a mers la şcoală, toţi predecesorii săi fiind educaţi de tutori privaţi. Charles a mers la şcoala Hill House din vestul Londrei, înainte de a deveni intern la şcoala Cheam din Berkshire, pe care a frecventat-o tatăl său, prinţul Philip, şi unde a fost mai târziu director.

Apoi a fost trimis la Gordonstoun, un internat dur din Scoţia, unde, la fel, a studiat şi Philip. Ca parte a educaţiei sale, Charles a petrecut două semestre la Geelong Church of England Grammar School din Melbourne, Australia.

A mers la Trinity College, Cambridge, pentru a studia arheologie şi antropologie fizică şi socială, dar ulterior s-a reorientat spre istorie. De asemenea, a petrecut un semestru la University College of Wales din Aberystwyth, unde a învăţat limba galeză.

Regele Charles, pasionat de schi, surfing și polo călare

Ca tânăr prinţ, Charles iubea schiatul, surfingul şi scufundările. A fost un jucător pasionat de polo călare timp de peste 40 de ani, până când s-a retras definitiv din acest sport în 2005, la vârsta de 57 de ani. A jucat la nivel de competiţie până în 1993, suferind chiar, odată, o dublă fractură la braţul drept în urma unei căzături care a necesitat o intervenţie chirurgicală şi o grefă de os. O altă căzătură, în 2001, l-a dus de asemenea la spital. Ca jocheu amator, a participat la şase curse în 1980-81, ajungând al doilea în două rânduri, dar fiind de asemenea eliminat de două ori.

Regele Charles iubește muzica și pe Shakespeare. Știe să cânte la mai multe instrumente

Charles este pasionat de arte şi îl iubeşte pe Shakespeare, din operele căruia a citat de mai multe ori după ce i-a succedat la tron mamei sale, regina Elisabeta a II-a, scriu Reuters și news.ro.

La şcoală, a învăţat să cânte la pian, trompetă şi violoncel şi a apărut în mai multe producţii teatrale, inclusiv în rolul principal într-o producţie a piesei "Macbeth" de Shakespeare. Este un iubitor de operă şi de muzică clasică, dar îl citează şi pe Leonard Cohen ca fiind unul dintre preferaţii săi.

Printre melodiile pe care le-a selectat pentru un program radio special de spital în 2021 s-au numărat piese interpretate de The Three Degrees, Diana Ross, Barbra Streisand şi Edith Piaf. În calitate de Prinţ de Wales, în 2000, el a reînviat, de asemenea, tradiţia de a avea un harpist oficial.

Citește și: Preparatul servit în Marea Britanie la încoronarea lui Charles. A fost ales chiar de rege și de soția lui

Regele Charles e cel mai fericit în grădină

Charles este binecunoscut pentru campaniile sale în favoarea mediului, iar dragostea sa pentru natură şi aer liber este profundă. Biroul său a dezvăluit în 2020 că, după ce plantează un copac, el scutură uşor, prieteneşte, o ramură pentru a-i ura succes.

O altă activitate în aer liber pe care o îndrăgeşte este tăierea gardurilor vii, iar el este patronul Societăţii Naţionale de Tăiere a Gardului viu.

Apropiaţii spun că este cel mai fericit în grădina de la casa sa din Highgrove, în vestul Angliei, sau, la fel ca răposata sa mamă, atunci când se plimbă şi pescuieşte pe domeniile sălbatice ale caselor scoţiene ale familiei regale.

Regele Charles a scris o carte pentru copii. Pictura, o mare pasiune

De asemenea, a scris o carte pentru copii, "The Old Man of Lochnagar", publicată în 1980, pentru a-i distra pe fraţii săi mai mici, Andrew şi Edward, cu povestea aventurilor unui bătrân în mediul rural din jurul castelului Balmoral din Scoţia.

Munţii acoperiţi de pădure din jurul Balmoral au fost, de asemenea, sursa de inspiraţie pentru unele dintre picturile sale în acuarelă, dintre care unele au fost expuse în cadrul unor expoziţii în ultimii 50 de ani.

Regele Charles nu ia niciodată prânzul

Charles nu ia prânzul, iar ceaiul său preferat este Darjeeling cu miere şi lapte.

Citește și: Trucul la care apelează regele Charles pentru a-și păstra sănătatea. Băutura pe care o consumă în fiecare dimineață ajută la prevenirea cancerului

Te-ar putea interesa si:
Regele Charles marchează împlinirea vârstei de 75 de ani prin lansarea unui nou proiect alimentar
Preparatul servit în Marea Britanie la încoronarea lui Charles. A fost ales chiar de rege și de...
Condițiile mizere în care trăiesc gărzile regelui Charles. Grămezi de gunoaie în camere, toalete...

Partenerii noștri

Ce se întâmplă când sunt consumate cocktailuri de droguri/ Shutterstock

Ce se întâmplă când sunt consumate cocktailuri de droguri: „Efectele lor se intensifică reciproc şi cresc semnificativ...

Dr. George Spercu, şeful Secţiei de toxicodependenţe de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Al...