Regele Charles al Marii Britanii marchează marţi împlinirea vârstei de 75 de ani prin lansarea unui nou proiect dedicat reducerii sărăciei alimentare şi reducerii deşeurilor, informează Reuters.
Suveranul, care este, de peste cinci decenii, un activist vocal pe probleme de mediu şi un susţinător al economiei sustenabile, va lansa oficial ''Coronation Food Project'', o misiune care îşi propune să reducă numărul celor afectaţi de sărăcia alimentară, relatează Agerpres.
„Nevoia de alimente este o problemă la fel de reală şi de urgentă ca şi risipa alimentară - şi dacă s-ar putea găsi o modalitate pentru a reconcilia diferenţele dintre cele două, atunci ar rezolva două probleme deodată”, a scris Charles într-un articol publicat în ''Big Issue'', o revistă vândută de obicei de persoane fără adăpost. „Sper că acest Coronation Food Project va găsi modalităţile practice de a face exact acest lucru - să salveze surplus alimentar, pe care să-l distribuie celor care au cea mai mare nevoie”.
Alături de regina Camilla, Charles îşi va petrece ziua de naştere vizitând un centru de distribuţie a produselor alimentare. Se va întâlni cu reprezentanţi ai unor lanţuri de mari supermarketuri britanice pentru a discuta modalitatea prin care proiectul său ar putea ajuta la redistribuirea unor alimente care, în caz contrar, ar ajunge la gunoi.
Potrivit proiectului, 14 milioane de persoane din Marea Britanie se confruntă cu insecuritatea alimentară, şi, întrucât creşterea costurilor vieţii a contribuit şi mai mult la sărăcie alimentară, organizaţiile de caritate spun că a existat o creştere de 38% în numărul utilizatorilor băncilor de alimente, pentru prima dată în anul anterior lunii martie 2023.
Regele, care a organizat luni un eveniment festiv pentru alte persoane şi organizaţii care împlinesc 75 de ani, va găzdui marţi o recepţie pentru a celebra munca asistentelor şi a moaşelor, parte din evenimentele dedicate marcării a 75 de ani de la crearea Sistemului Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie.
- Te-ar putea interesa si:
- Digi FM sărbătoare de 9 ani! În al 9-lea Cer cu Andia, Costel, Smiley și The Motans la Oana Zamfir...
- Descoperirea făcută de un cuplu sub podeaua bucătăriei: „Rămânea acolo mult timp dacă nu începeam...
- VIDEO Momentul în care un polițist furios le ține o lecție unor turiste care râdeau de un străjer...