Gheata se topeste intr-un ritm alarmant in regiunea arctica. In ultimele zile, stratul de gheata din Oceanul Arctic a atins cel mai mic nivel de la debutul monitorizarii cu sateliti meteo acum 40 de ani. In Groenlanda, temperaturile au fost cu peste 4 grade Celsius mai mari decat de obicei, scrie The Washington Post.
Ritmul alarmant in care se topeste gheata pune in pericol nu doar fauna si flora locale, ci si echipele de cercetare din zona, ce sunt fortate sa isi recupereze echipamentele de monitorizare meteo si oceanografica, potrivit The Guardian.
Steffen Olsen, din cadrul Institutului Meteorologic Danez, a surprins o imagine in Groenlanda pe data de 13 iunie ce a facut rapid inconjurul lumii. In imagine pot fi observati cainii de sanie ce stau cu labele in apa, pentru ca gheata s-a topit.
Citeste si: Fenomen alarmant. 2 miliarde de tone de gheata topita intr-o zi
Imaginea a fost surprinsa pe fiordul Inglefield Bredning. Potrivit lui Olsen, apa s-a strans deasupra unui strat de gheata cu o grosime de 1.2 m. Colegul sau, Rasmus Tonboe, a publicat imaginea pe reteaua de socializare Twitter, cu mesajul: “topirea rapida si gheata de mare cu permeabilitate scazuta si putine fisuri lasa apa topita la suprafata”.
@SteffenMalskaer got the difficult task of retrieving our oceanographic moorings and weather station on sea ice in North West Greenland this year. Rapid melt and sea ice with low permeability and few cracks leaves the melt water on top. pic.twitter.com/ytlBDTrVeD
— Rasmus Tonboe (@RasmusTonboe) June 14, 2019
Olsen a declarat ca el si echipa sa s-au bazat pe cunostintele traditionale ale vanatorilor locali pentru a cauta locuri uscate pe gheata si ca imaginea “e mai mult simbolica decat stiintifica pentru multi”.
Temperaturile din Groenlanda sunt mai ridicate decat media pentru aceasta perioada
“Expeditia de recuperare a instrumenteleor din acest an - cu ajutorul saniilor trase de caini, in continuare cel mai practic mod de transport in regiune in aceasta perioada a anului - a intampinat un volum mare de apa statatoare deasupra ghetii marine,” a declarat Ruth Mottram, cercetator in cadrul Institutului.
Citeste si: Raport oficial: Incalzirea globala accelerata va devasta omenirea pana in 2050
Fenomene de topire precum cel din imagine au loc in mod normal spre finalul verii, insa e necesara o perioada mai lunga de studiu pentru a determina cu exactitate ce rol a avut incalzirea globala in acest fenomen.
“Simularile noastre despre clima indica un declin general al perioadei de gheata marina in Groenlanda, insa cat de rapid si cat de mult sunt variabile dependente de cat vor creste temperaturile globale,” a continuat Mottram.
Potrivit prognozei, temperaturile din Groenlanda vor fi ridicate in urmatoarele zile. La finalul lunii mai, temperatura aerului de pe coasta vestica a Groenlandei era cu 7 grade Celsius mai mare decat media inregistrata in 1981-2010. Temperatura din Oceanul Arctic era cu 2-4 grade Celsius peste medie.
“Evenimentele extreme, in acest caz inundarea ghetii din cauza topirii suprafetei, indica necesitatea cresterii masurilor predictive din regiunea arctica,” a declarat Olsen.
Citeste si: Capitala ce ar putea sa fie distrusa pana in 2050. De ce e in pericol
Topirea ghetii pune in pericol nu doar localnicii si flora si fauna din regiune, ci intreg Globul. Cresterea nivelului marii poate cauza o migratie in masa a comunitatilor din apropierea coastelor, precum si dezechilibrarea conditiilor climatice de pe intreaga planeta.
Sursa foto: iStock/Getty Images
- Te-ar putea interesa si:
- Schimbările climatice cauzează temperaturi mortale şi afectează securitatea alimentară. "De la an...
- Muntele Fuji, fără zăpadă la această dată, un record în cei 130 de ani de înregistrări meteo
- Ce a declanșat vibrații de 9 zile, care au zguduit Pământul, și valuri tsunami înalte cât Statuia...