Unele plante sunt capabile sa extraga metale din pamant si sa le incorporeze in propria lor seva. In ciuda faptului ca anumite metale pot fi toxice, copacii si florile nu sunt afectati. Mai mult, anumite metale ii ajuta sa se protejeze de insecte.
Nu ai crede ca poti gasi metale grele in frunzele si seva unui copac, dar un anumit grup de plante contin cantitati impresionante de metale, precum nichelul si zincul, in seva, frunze si flori. Plantele din acest grup se numesc hiperacumulatori si pot include copaci imensi din padurea tropicala, precum Pycnandra acuminata, dar si plante mai mici, ce s-au dezvoltat in soluri bogate in metale.
“Pycnandra acuminata e un copac mare din padurea tropicala (pana la 20 m inaltime), ce mai supravietuieste doar in portiuni restranse din Noua Caledonie,” a spus dr. Antony van der Ent, cercetator la Universitatea din Queensland, potrivit BBC. “E un subiect dificil de studiat pentru ca creste atat de incet si dureaza zeci de ani pana poate produce flori si seminte. E amenintat de defrisarile cauzate de activitatea miniera din zona si de incendii.”
Pentru a determina daca un copac contine intr-adevar metale, fie ele si toxice, sunt necesare teste speciale ce folosesc o tehnica bazata pe raze X. Analizele se fac in Hamburg, insa alte studii sunt necesare pentru a intelege exact modul in care acesti copaci se dezvolta in ciuda metalelor din seva, frunze si seminte.
“Hiperacumulatorii au evoluat de multe ori, in mai multe familii de plante, si a durat milioane de ani. Acesti copaci si aceste plante se gasesc in locuri in care solul e bogat in metale,” a continuat dr. van der Ent.
Citeste si: Varful Everest a ajuns cea mai inalta ghena din lume. Cine e de vina
Mai multi cercetatori cred ca hiperacumulatorii pot fi folositi pentru a curata soluri contaminate de activitatea umana. O alta posibila industrie in care ar putea fi folositi e cea a fitomineritului - plantarea unor recolte de hiperacumulatori pentru a extrage metalele din soluri sarace in nutrienti.
BBC News - The tree that bleeds... metal? https://t.co/lT6vhIbr5y @metallophyte @trethowbot
— Francis Brearley (@francisbrearley) September 5, 2018
- Te-ar putea interesa si:
- Știai? Motivul neobișnuit pentru care unele monede au marginile zimțate
- NASA se pregătește să exploreze un asteroid bogat în minerale, cu o valoare de “peste 10.000 de...
- Stiai? Care e procesul fascinant ce permite unui copac “aproape nemuritor” sa traiasca peste 1.000...