NASA intenţionează să dezvolte tehnologii de exploatare a resurselor de pe Lună, care vor include iniţial oxigen şi apă şi care vor fi extinse ulterior la extracţia de fier şi de minereuri rare, în contextul în care agenţia spaţială americană a întreprins deja anumiţi paşi pentru a putea să realizeze săpături în scoarţa lunară în anul 2032, a anunţat miercuri un cercetător, citat de Reuters.
NASA plănuieşte să transporte din nou astronauţi americani pe Lună în cadrul misiunilor sale din programul Artemis, inclusiv prima femeie şi primul astronaut de culoare până în 2025, precum şi să înveţe din aceste misiuni pentru a facilita o călătorie spre planeta Marte, potrivit Agerpres.ro.
O parte-cheie a misiunilor lunare constă în dezvoltarea oportunităţilor comerciale în spaţiu. Agenţia americană încearcă să cuantifice resursele potenţiale, inclusiv energia, apa şi solul lunar, cu obiectivul de a atrage investiţii comerciale, a declarat Gerald Sanders, un specialist în rachete care lucrează de 35 de ani pentru Centrul Spaţial Johnson din cadrul NASA.
Dezvoltarea accesului la resursele de pe Lună va fi esenţială pentru reducerea costurilor şi dezvoltarea unei economii circulare, a precizat el.
"Încercăm să investim în faza de explorare, de înţelegere a resurselor (...) pentru a reduce riscul, astfel încât investiţia externă să aibă sens şi să poată să ducă la dezvoltare şi la producţie", a declarat Gerald Sanders într-o conferinţă dedicată mineritului spaţial, organizată în oraşul australian Brisbane.
NASA va lansa la sfârşitul acestei luni o instalaţie de foraj cu rol de testare pe Lună şi plănuieşte o excavare la scară mai amplă a solului lunar - denumit regolit -, precum şi instalarea unei uzine-pilot cu rol de procesare în 2032.
Primii clienţi ar putea fi companiile comerciale de rachete, care ar putea utiliza resursele de pe Lună pentru a obţine carburant şi oxigen.
Agenţia Spaţială Australiană este implicată în dezvoltarea unui rover semiautonom care va preleva mostre de regolit în cadrul unei misiuni pe care NASA o va întreprinde cel mai devreme în 2026, a declarat Samuel Webster, director-asistent în cadrul agenţiei australiene.
Roverul va demonstra că este posibilă colectarea de sol lunar care conţine oxigen sub formă de oxizi.
Utilizând un echipament separat ce va fi trimis pe Lună odată cu roverul semiautonom, NASA doreşte să extragă acel oxigen, a adăugat oficialul australian.
"Acesta este un pas-cheie către stabilirea unei prezenţe umane sustenabile pe Lună, precum şi pentru sprijinirea viitoarelor misiuni spre Marte", a mai spus el în aceeaşi conferinţă de presă.
- Te-ar putea interesa si:
- Vizita senatorului Bill Nelson, administrator NASA, în România: Un eveniment de importanță globală
- NASA: Soarele a atins „perioada de maximum solar”
- NASA, misiune spațială de 5 miliarde $, pe o lună înghețată a lui Jupiter. "O şansă de a explora o...