Poluarea cu plastic a ajuns la asemenea nivel încât particule din aceste materiale au fost găsite în plămânii oamenilor. În luna martie, o descoperire a arătat că microplastic a intrat și în sângele uman.
Conform celor de la The Guardian, în 11 din 13 probe analizate a fost găsit microplastic, semn că acest tip de poluare devine "o îngrijorare tot mai mare".
Au fost prelevate probe din ţesutul a 13 pacienţi supuşi unor intervenţii chirurgicale şi au fost găsite microplastice în 11 cazuri. Cele mai comune particule au fost polipropilena, folosită la ambalaje şi ţevi din plastic, şi PET-ul. Două studii anterioare au descoperit particule în cantităţi la fel de mari ca în ţesutul pulmonar prelevat în timpul autopsiilor.
Citește și: Poluarea cu plastic şi substanţe chimice a depăşit „limitele” planetei noastre | STUDIU
Microplastice în sângele uman
Microplasticele au fost detectate în sângele uman pentru prima dată în martie, arătând că particulele pot călători în jurul corpului şi se pot depozita în organe.
Impactul asupra sănătăţii este încă necunoscut. Dar cercetătorii sunt îngrijoraţi de faptul că microplasticele provoacă daune celulelor umane în laborator şi se ştie deja că particulele din aer pătrund în organism şi provoacă milioane de decese timpurii pe an.
„Nu ne aşteptam să găsim cel mai mare număr de particule în regiunile inferioare ale plămânilor sau particule de dimensiunile pe care le-am găsit. Este surprinzător faptul că în partea inferioară a plămânilor căile respiratorii sunt mai înguste, în timp ce noi ne aşteptam ca aceste particule de o asemenea dimensiune să fie filtrate înainte să ajungă atât de departe. Aceste date furnizează informaţii avansate despre poluare în acest domeniu al impactului microplasticelor asupra sănătăţii oamenilor”, a spus Laura Sadofsky de la Şcoala de medicină Hull York din Marea Britanie, autor principal al studiului.
Informaţia ar putea fi folosită pentru a recrea în laborator condiţii reale de studiu pentru determinarea impactului asupra sănătăţii. Cercetarea a folosit probe de ţesut de plămâni sănătoşi prelevate în timpul operaţiilor.
Citește și: Cercetătorii au descoperit particule de microplastic în placenta bebelușilor nenăscuți
Aceasta a analizat particule de până la 0.003mm dimensiune şi a folosit spectroscopia pentru a identifica tipul de plastic. De asemenea, a folosit probe de control pentru a ţine seama de nivelul de contaminare.
Un studiu din 2021, din Brazilia, efectuat în urma unei autopsii, a relevat prezenţa microplasticelor în 13 din 20 de persoane analizate, a căror vârstă medie era mai mare decât cea a celor analizaţi de studiul lui Sadofsky.
Foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- New Delhi a devenit cel mai poluat oraş din lume, după ce petrecăreții au sfidat interzicerea...
- O lună fără alcool îți poate îmbunătăți sănătatea? 5 schimbări pozitive pe care le-ai putea observa
- Efectele caniculei asupra creierului: "Este ca și cum l-am expune la un cuptor". Medicul Vlad...