Attractive,Young,Healthy,Woman,Practising,Yoga,On,A,Mat,In

Meditaţia profundă şi regulată poate „îmbunătăţi microflora intestinală”

Practicarea meditaţiei poate contribui la îmbunătăţirea florei intestinale, ceea ce aduce beneficii pentru sănătatea fizică, dar şi mintală, conform unui nou studiu, relatează DPA/PA Media.

Meditaţia regulată şi profundă, efectuată timp de mai mulţi ani, poate ajuta la "îmbogăţirea" microflorei intestinale, potrivit noilor cercetări. Acest lucru ar putea contribui la reducerea unor probleme de sănătate la nivel fizic, dar şi psihic, precum anxietatea, depresia şi bolile de inimă, au indicat cercetătorii.

Microflora intestinală poate afecta creierul, influenţând starea de spirit şi comportamentul prin axa microfloră-intestin-creier, au scris oameni de ştiinţă din China şi Pakistan în jurnalul General Psychiatry.

Cercetătorii au examinat 37 de călugări budişti tibetani de la trei temple şi 19 dintre vecinii lor. Călugării practicau de trei până la 30 de ani cel puţin o formă de meditaţie profundă, două ore pe zi.

Experţii au descoperit că microorganismele din intestine - inclusiv bacterii, ciuperci şi virusuri - erau considerabil diferite între cele două grupuri studiate.

Câteva dintre organisme erau "semnificativ mai bogate în grupul care medita", au constatat cercetătorii. "Mai multe dintre bacteriile semnificativ mai bogate în cazul grupului care practica meditaţia erau asociate cu ameliorarea problemelor psihice, sugerând că meditaţia poate influenţa anumite bacterii care pot avea un rol în sănătatea mintală", au scris autorii studiului.

"Meditaţia pe termen lung a îmbunătăţit funcţia imunitară a corpului şi a redus riscul de boli cardiovasculare", au adăugat cercetătorii.

Specialiştii au subliniat, totuşi, că numărul persoanelor incluse în cercetare a fost restrâns, iar călugării şi tibetanii studiaţi trăiesc la altitudini mari, ceea ce face dificilă o generalizare a acestor constatări.

"Meditaţia tradiţională budistă tibetană (practicată) pe termen lung poate avea un impact pozitiv asupra sănătăţii fizice şi mintale", au scris ei, confirmând diferenţa dintre compoziţia microflorei intestinale a călugărilor şi cea a subiecţilor din grupul de control.

"Microflora bogată a călugărilor a fost asociată cu un risc redus de anxietate, depresie şi boli cardiovasculare şi poate îmbunătăţi funcţia imunitară", au notat oamenii de ştiinţă.

"În general, aceste rezultate sugerează că meditaţia joacă un rol pozitiv în stări psihosomatice şi în starea de bine", au concluzionat cercetătorii.

La ce ajută plimbările frecvente în parcuri şi în alte spaţii verzi 

Un studiu separat, publicat în revista Occupational & Environmental Medicine, a constatat că plimbările frecvente în parcuri şi în alte spaţii verzi sunt asociate cu o utilizare mai redusă a anumitor medicamente eliberate pe bază de reţetă în rândul persoanelor care locuiesc în oraşe. Acest studiu a fost efectuat pe 6.000 de locuitori selectaţi în mod aleatoriu din oraşele finlandeze Helsinki, Espoo şi Vantaa.

Cercetătorii de la Institutul finlandez pentru sănătate şi bunăstare au descoperit că persoanele care vizitau spaţiile verzi de trei-patru ori pe săptămână prezentau un risc de 33% mai mic de a utiliza medicamente pentru sănătatea mintală, un risc redus cu 36% de a utiliza medicamente pentru tensiunea arterială şi un risc de 26% mai mic de a utiliza medicamente pentru astm, comparativ cu persoanele care se plimbau în zone cu spaţii verzi doar o dată pe săptămână.

"Frecvenţa mai mare a vizitelor în spaţiile verzi a fost asociată cu o scădere a frecvenţei utilizării medicamentelor psihotrope, antihipertensive şi pentru astm, o asociere care nu a fost dependentă de statutul socioeconomic", au concluzionat oamenii de ştiinţă finlandezi.

Te-ar putea interesa si:
Dezvoltarea cancerului, favorizată de anumite microorganisme din microflora intestinală. Ce...
Un doctor spune că vârsta lui biologică e cu 20 de ani mai mică decât cea reală. Care este rutina...

Programul Zilei

Sâmbătă23.11
Duminică24.11
Luni25.11
Marți26.11
Miercuri27.11
Joi28.11
Vineri29.11
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Deasupra Americii
07:40 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
08:30 Universul
09:25 DIGIPEDIA
09:50 Creierul tau
10:45 Ce s-a intamplat in Roanoke
11:35 Calatorii cosmice
12:00 Imperiul vikingilor
12:53 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
13:00 Arome din Sudan
13:53 decembrie
14:00 Drumul
14:52 decembrie
15:00 Descoperim secrete
15:48 O lume ciudata
16:00 Civilizatii disparute
16:54 decembrie
17:00 New York City
17:25 New York City
17:50 Ultimele descoperiri
18:00 Deasupra Americii
19:00 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
19:48 O lume ciudata
20:00 Apocalipsa unei gauri negre
21:00 Apocalipsa dinozaurilor
21:53 decembrie
22:54 decembrie
23:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:45 Calatorii cosmice
00:10 Ultimele descoperiri
00:40 Imperiul vikingilor
01:35 Arome din Sudan
02:30 Drumul
03:25 Descoperim secrete
04:15 Civilizatii disparute
05:10 New York City
05:35 New York City
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Deasupra Americii
07:40 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
08:27 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
08:30 Apocalipsa unei gauri negre
09:25 Apocalipsa dinozaurilor
10:20 Calatorii cosmice
10:45 Calatorii cosmice
11:10 Calatorii cosmice
11:35 Ultimele descoperiri
12:00 Imperiul vikingilor
13:00 Arome din Tunisia
13:54 decembrie
14:00 Drumul
14:53 decembrie
14:57 Filler Digipedia - ISTORIA POLITICA
15:00 Descoperim secrete
15:48 O lume ciudata
16:00 Civilizatii disparute
16:53 decembrie
17:00 Padurea subacvatica
17:53 decembrie
17:57 Digipedia - China
18:00 Deasupra Americii
18:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
19:00 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
19:48 O lume ciudata
20:00 Apocalipsa unei gauri negre
21:00 Din interiorul fabricii
22:00 Insulele
22:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
23:00 Ukraina: inceputul Holocaustului
23:55 Calatorii cosmice
00:20 Curiozitati
00:35 Imperiul vikingilor
01:27 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
01:30 Arome din Tunisia
02:25 Drumul
03:20 Descoperim secrete
04:10 Civilizatii disparute
05:05 Padurea subacvatica
06:00 Ukraina: inceputul Holocaustului
06:55 Deasupra Americii
07:50 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
08:40 Apocalipsa unei gauri negre
09:35 Din interiorul fabricii
10:35 Insulele
11:30 Calatorii cosmice
12:00 Noii oameni
12:49 Ultimele descoperiri
13:00 Arome din Thailanda
13:53 Digi Portret - Cristian Lascu
14:00 Legenda vs contemporan
14:50 Ultimele descoperiri
15:00 Descoperim secrete
15:48 O lume ciudata
16:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
16:53 Digi portret - Dan Perjovschi
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Deasupra Americii
18:52 Digi Portret - Razvan Penescu
19:00 Inteligenta artificiala si noi
19:50 O lume ciudata
20:00 Dovezi din spatiu
20:30 Dovezi din spatiu
21:00 Secrete de muzeu
21:46 O lume ciudata
22:00 Insulele
22:52 Digi Portret - Mihaela Glavan
23:00 Hemingway
23:55 Calatorii cosmice
00:20 Imprevizibilul nostru Soare
00:40 Noii oameni
01:30 Arome din Thailanda
02:25 Legenda vs contemporan
03:15 Descoperim secrete
04:05 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Hemingway
06:55 Deasupra Americii
07:50 Inteligenta artificiala si noi
08:40 Dovezi din spatiu
09:10 Dovezi din spatiu
09:40 Secrete de muzeu
10:30 Insulele
11:25 Calatorii cosmice
11:49 Curiozitati
12:00 Noii oameni
12:48 Curiozitati
13:00 Arome din insulele Thailandei
13:53 Digi Portret - Ionut Budisteanu
14:00 Legenda vs contemporan
14:49 Ultimele descoperiri
15:00 Descoperim secrete
15:48 O lume ciudata
15:57 Filler Digipedia - PLANETE
16:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
16:53 Portrete noi
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Deasupra Americii
19:00 Planeta noastra
19:53 Portrete noi
20:00 Dovezi din spatiu
20:30 Dovezi din spatiu
20:54 Digi Portret - Radu Gologan
21:00 Secrete de muzeu
21:46 O lume ciudata
21:54 Digi Portret - Catalin Cirstoveanu
22:00 Insulele
23:00 Hemingway
23:55 Calatorii cosmice
00:20 Ultimele descoperiri
00:40 Noii oameni
01:30 Arome din insulele Thailandei
02:25 Legenda vs contemporan
03:15 Descoperim secrete
04:02 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
04:05 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Hemingway
06:55 Deasupra Americii
07:50 Planeta noastra
08:45 Dovezi din spatiu
09:15 Dovezi din spatiu
09:40 Secrete de muzeu
10:30 Insulele
11:25 Calatorii cosmice
11:49 Ultimele descoperiri
12:00 Noii oameni
12:48 O lume ciudata
13:00 Arome de pe Valea Loarei
13:52 Portrete noi
14:00 Legenda vs contemporan
14:49 Ultimele descoperiri
15:00 Influencerii istoriei
15:53 Portrete noi
16:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
16:54 Portrete noi
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Deasupra Americii
18:51 Portrete noi
19:00 Planeta noastra
20:00 Dovezi din spatiu
20:30 Dovezi din spatiu
21:00 Secrete de muzeu
21:46 O lume ciudata
22:00 Ruda saraca a unei Prime Doamne
23:00 Hemingway
23:55 Calatorii cosmice
00:20 Curiozitati
00:35 Noii oameni
01:22 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
01:25 Arome de pe Valea Loarei
02:17 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
02:20 Legenda vs contemporan
03:10 Influencerii istoriei
04:05 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Hemingway
06:55 Deasupra Americii
07:50 Planeta noastra
08:45 Dovezi din spatiu
09:15 Dovezi din spatiu
09:40 Secrete de muzeu
10:30 Ruda saraca a unei Prime Doamne
11:25 Calatorii cosmice
11:49 Ultimele descoperiri
12:00 Ghicitoarea Sfinxului din Carpati
13:00 Arome din Insulele Marchize
13:53 Portrete noi
14:00 Legenda vs contemporan
14:50 O lume ciudata
15:00 Influencerii istoriei
15:53 Digi Portret - Razvan Suma
16:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
16:53 Digi portret: ANDREEA BORTUN
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Deasupra Americii
19:00 Planeta noastra
20:00 Eclipsele de soare
20:46 O lume ciudata
21:00 Din interiorul fabricii
23:00 Hemingway
23:55 Calatorii cosmice
00:20 O lume ciudata
00:30 Ghicitoarea Sfinxului din Carpati
01:25 Arome din Insulele Marchize
02:20 Legenda vs contemporan
03:10 Influencerii istoriei
04:05 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Hemingway
06:55 Deasupra Americii
07:50 Planeta noastra
08:42 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
08:45 Eclipsele de soare
09:35 Din interiorul fabricii
10:35 Calatorii cosmice
11:05 Calatorii cosmice
11:30 Calatorii cosmice
11:54 Digi Portret - Constantin Dumitriu
12:00 Ce se intampla cu epava Titanic
12:54 Digi Portret - Wargha Enayati
13:00 Arome din Seychelles
13:54 Digi Portret - Justin Ionescu
14:00 Legenda vs contemporan
14:49 Ultimele descoperiri
15:00 Influencerii istoriei
15:54 Ultimele descoperiri
16:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
16:52 Ultimele descoperiri
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
17:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
18:00 Deasupra Americii
18:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:00 Planeta noastra
19:54 Filler Ingrediente - Mierea
20:00 Destinatie: Pluto
20:53 Filler Cum sa prinzi 100 - HOREZU
21:00 DIGIPEDIA
21:25 Fillere Jurnalul de Stiinte
21:30 Cel mai vechi ADN
22:55 Filler Ingrediente - Mierea
23:00 Hemingway
23:55 Calatorii cosmice
00:23 Filler Cum sa prinzi 100 - HOREZU
00:30 Ce se intampla cu epava Titanic
01:25 Arome din Seychelles
02:20 Legenda vs contemporan
03:10 Influencerii istoriei
04:05 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
04:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine

Partenerii noștri

stea (2)

„Steaua colosală”. Prima imagine detaliată a unei stele din afara galaxiei noastre, obţinută de ESO

Oamenii de ştiinţă de la Observatorul European Austral au reuşit să obţină o imagine detaliată a...