Diabetes,Type,2.,Medical,And,Health,Concept.,Diabetes,Type,2

Oamenii de ştiinţă au identificat un hormon care provoacă diabet de tip 2 la persoanele obeze

Diabet tip 2. Shutterstock

Cercetători din mai multe ţări au identificat mecanismul molecular prin care hormonul adrenomedulină poate provoca diabet de tip 2 la persoanele care suferă de obezitate, ceea ce pune bazele dezvoltării de noi strategii terapeutice menite să prevină şi să trateze această boală, transmite EFE.

Studiul a fost condus de Institutul Max Planck din Germania şi a beneficiat de colaborarea altor institute de cercetare din Germania şi din Statele Unite, precum şi a Unităţii de Angiogeneză a Centrului de Cercetare Biomedicală din La Rioja (CIBIR), din Spania.

Directorul CIBIR, Alfredo Martínez, a prezentat vineri această cercetare internaţională, publicată în revista ştiinţifică Science.

Dovezile ştiinţifice au arătat deja în trecut că persoanele care sunt obeze sau supraponderale au tendinţa de a dezvolta diabet de tip 2, însă până în prezent mecanismul molecular responsabil pentru această relaţie era necunoscut.

Cercetătorii au arătat că celulele adipoase, care sunt mai abundente la persoanele obeze, produc niveluri ridicate de adrenomedulină.

Această peptidă cu efect reglator acţionează asupra receptorilor de insulină din celulele endoteliale (cele care căptuşesc vasele de sânge), reducându-le sensibilitatea la insulină şi contribuind la rezistenţa la acest hormon, conform lui Martínez.

Rezistenţa la insulină este principala caracteristică a diabetului de tip 2 şi, în cazul vaselor de sânge, din această cauză mai puţin sânge ajunge la organele responsabile cu captarea glucozei, precum ficatul sau muşchii.

În urmă cu 30 de ani s-a descoperit că adrenomedulina reduce producţia de insulină şi că pacienţii cu diabet prezentau niveluri crescute ale acestei molecule, ceea ce creştea posibilitatea ca acest hormon să fie un agent cauzal al diabetului de tip 2.

Cu toate acestea, au fost necesare trei decenii pentru a dezvolta instrumentele care să demonstreze acest mecanism.

Cercetătorii au utilizat modele genetice numite "conditional knockout", în care o anumită genă (cea a adrenomedulinei sau a receptorului său) a fost eliminată prin inginerie genetică în celule specifice, cum ar fi celulele adipoase sau celulele endoteliale.

Astfel, cercetătorii au putut observa că şoarecii obezi au dezvoltat rezistenţă la insulină şi, prin urmare, diabet de tip 2 şi, în consecinţă, au prezentat o scădere a fluxului sanguin către organe precum ficatul sau muşchii, ceea ce a agravat şi mai mult reglarea glicemiei.

În schimb, modelele modificate de şoareci care nu au produs adrenomedulină în celulele adipoase sau cărora le lipsea receptorul în celulele endoteliale, nu au dezvoltat diabet sau anomalii ale fluxului sanguin, în pofida nivelurilor similare de obezitate.

Mai mult, cercetătorii au arătat, de asemenea, că un inhibitor de adrenomedulină previne dezvoltarea rezistenţei la insulină la animalele obeze.

Astfel, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că blocarea adrenomedulinei sau a receptorului acestuia se conturează drept o nouă strategie farmacologică de prevenire a apariţiei diabetului de tip 2, în special la persoanele care suferă de obezitate, transmite Agerpres.

Te-ar putea interesa si:
1 din 10 români suferă de diabet. Simptomele pe care le au copiii nediagnosticați încă
Este obezitatea o boală? O întrebare la care o lucrare de specialitate încearcă să ofere un răspuns
Oamenii de ştiinţă confirmă existenţa supersolidităţii, o nouă stare de agregare a materiei

Programul Zilei

Miercuri19.02
Joi20.02
Vineri21.02
Sâmbătă22.02
Duminică23.02
Luni24.02
Marți25.02
06:00 Nazismul
06:55 Joanna Lumley: Marea Britanie
07:45 Genialitatea unei vieti moderne
08:40 Arome din Sankt Petersburg
09:35 Calatorie cu trenul vazuta de sus
10:20 stiinta bate fictiunea
10:45 stiinta bate fictiunea
11:10 Ce nu stim despre neutrin
12:05 Minunile pamantului
13:00 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
13:47 Digiportret - Mihail Cosuletu
13:55 America salbatica
14:50 Vacanta raw
15:15 Vacanta raw
15:40 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 1
15:45 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 2
15:50 Coreea de Sud cu Alexander Armstrong
16:34 Filler Ingrediente - Graul
16:40 Legenda vs contemporan
17:30 O noua perspectiva
18:20 Joanna Lumley: Marea Britanie
19:10 Genialitatea unei vieti moderne
20:05 Arome din Thailanda
21:00 Legendarul metrou parizian
21:53 decembrie
22:00 in sudul Frantei
22:54 decembrie
23:00 Zeii copaci din tinutul stancos
23:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
00:40 Viata romanilor la Malaiesti
01:00 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
01:47 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
01:50 America salbatica
02:45 Vacanta raw
03:10 Vacanta raw
03:35 Coreea de Sud cu Alexander Armstrong
04:20 Legenda vs contemporan
05:10 O noua perspectiva
06:00 in sudul Frantei
06:55 Joanna Lumley: Marea Britanie
07:42 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
07:45 Genialitatea unei vieti moderne
08:37 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
08:40 Arome din Thailanda
09:35 Legendarul metrou parizian
10:30 Zeii copaci din tinutul stancos
11:25 Frontierele luminii
12:05 Materiale uimitoare
13:00 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
13:48 Filler Tinutul Buzaului
13:55 America salbatica
14:50 Vacanta raw
15:15 Vacanta raw
15:50 Coreea de Sud cu Alexander Armstrong
16:34 Filler Ingrediente - Berea
16:40 Mari descoperiri cu Dan Snow
17:30 O noua perspectiva
18:20 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
19:10 Genialitatea unei vieti moderne
20:05 Arome din insulele Thailandei
21:00 Calatorie cu trenul vazuta de sus
21:45 decembrie
21:51 decembrie
21:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
22:00 Noul pericol din oceanul inghetat
22:54 FILLER COLECTIONARII 2 VASILE GRIGORE
23:00 Nazismul
23:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
00:40 VOCILE OPEREI
00:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
01:00 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
01:47 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
01:50 America salbatica
02:45 Vacanta raw
03:10 Vacanta raw
03:35 Coreea de Sud cu Alexander Armstrong
04:20 Mari descoperiri cu Dan Snow
05:10 O noua perspectiva
06:00 Nazismul
06:55 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
07:42 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
07:45 Genialitatea unei vieti moderne
08:40 Arome din insulele Thailandei
09:35 Calatorie cu trenul vazuta de sus
10:20 Noul pericol din oceanul inghetat
11:15 Aromele Romaniei: Transilvania Part 2
12:05 Materiale uimitoare
13:00 Islanda cu Alexander Armstrong
13:55 America salbatica
14:50 Vacanta raw
15:15 Vacanta raw
15:40 decembrie
15:46 decembrie
15:50 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
16:40 Mari descoperiri cu Dan Snow
17:30 Ce s-a intamplat in Roanoke
18:16 decembrie
18:20 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
19:10 Genialitatea unei vieti moderne
20:05 Arome din Tunisia
21:00 DIGIPEDIA
21:30 VOCILE OPEREI
22:00 in salbaticie cu Simon Reeve
23:05 Nazismul
00:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
00:45 VOCILE OPEREI
00:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
01:00 Islanda cu Alexander Armstrong
01:50 America salbatica
02:45 Vacanta raw
03:10 Vacanta raw
03:35 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
04:20 Mari descoperiri cu Dan Snow
05:10 Ce s-a intamplat in Roanoke
06:00 Nazismul
06:55 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
07:42 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
07:45 Genialitatea unei vieti moderne
08:37 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
08:40 Arome din Tunisia
09:35 DIGIPEDIA
10:05 VOCILE OPEREI
10:35 in salbaticie cu Simon Reeve
11:40 Cum sa prinzi 100
12:02 Filler Digipedia - ISTORIA POLITICA
12:05 Materiale uimitoare
13:00 Islanda cu Alexander Armstrong
13:47 Digi Portret - Cristian Lascu
13:55 20000 de leghe sub mari
14:50 Vacanta raw
15:15 Vacanta raw
15:41 Portrete noi
15:50 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
16:34 Digi Portret - Radu Gologan
16:40 Mari descoperiri cu Dan Snow
17:30 Ce s-a intamplat in Roanoke
18:20 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
19:10 Genialitatea unei vieti moderne
20:05 Arome de pe Valea Loarei
20:57 Digipedia - China
21:00 Concorde: povestea nestiuta
21:47 Digi portret - Dan Perjovschi
21:54 Digi Portret - Catalin Cirstoveanu
22:00 Insula Phuket dupa disparitia turismului de masa
22:43 Digi Portret - Razvan Penescu
22:50 Hemingway
23:43 Digi Portret - Mihaela Glavan
23:50 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
00:35 Cum sa prinzi 100
00:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
01:00 Islanda cu Alexander Armstrong
01:50 20000 de leghe sub mari
02:45 Vacanta raw
03:10 Vacanta raw
03:35 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
04:20 Mari descoperiri cu Dan Snow
05:10 Ce s-a intamplat in Roanoke
06:00 Hemingway
06:55 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
07:45 Genialitatea unei vieti moderne
08:40 Arome de pe Valea Loarei
09:32 Filler Digipedia - PLANETE
09:35 Concorde: povestea nestiuta
10:25 Insula Phuket dupa disparitia turismului de masa
11:10 Viata pe Marte
12:05 Deasupra Coreei de Sud
13:00 Islanda cu Alexander Armstrong
13:55 O noua calatorie spre centrul pamantului
14:50 Vacanta raw
15:15 Vacanta raw
15:40 Digi Portret - Ionut Budisteanu
15:50 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
16:34 Portrete noi
16:40 Demolatorii de baraje
17:30 Pe marginea prapastiei
18:20 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
19:10 Genialitatea unei vieti moderne
20:02 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
20:05 Arome din Insulele Marchize
21:00 Concorde: povestea nestiuta
21:48 Portrete noi
22:00 Secrete si spioni: un joc nuclear
22:55 America salbatica
23:50 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
00:35 VOCILE OPEREI
00:54 Portrete noi
01:00 Islanda cu Alexander Armstrong
01:50 O noua calatorie spre centrul pamantului
02:45 Vacanta raw
03:10 Vacanta raw
03:35 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
04:20 Demolatorii de baraje
05:10 Pe marginea prapastiei
06:00 Secrete si spioni: un joc nuclear
06:55 Joanna Lumley: pe urma condimentelor
07:45 Genialitatea unei vieti moderne
08:37 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
08:40 Arome din Insulele Marchize
09:35 Concorde: povestea nestiuta
10:25 America salbatica
11:18 Aromele Romaniei: Bucovina
12:05 Deasupra Coreei de Sud
13:00 America salbatica
13:55 Padurea subacvatica
14:50 Vacanta raw
15:20 Vacanta raw
15:50 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
16:40 Demolatorii de baraje
17:30 Pe marginea prapastiei
18:20 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
19:10 Planeta noastra
20:05 Arome din Seychelles
21:00 Cel mai utilizat mijloc de transport
22:00 in salbaticie cu Simon Reeve
23:05 Hemingway
00:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
00:43 Portrete noi
00:50 America salbatica
01:45 Padurea subacvatica
02:40 Vacanta raw
03:10 Vacanta raw
03:35 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
04:20 Demolatorii de baraje
05:10 Pe marginea prapastiei
06:00 Hemingway
06:55 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
07:45 Planeta noastra
08:40 Arome din Seychelles
09:35 Cel mai utilizat mijloc de transport
10:25 in salbaticie cu Simon Reeve
11:25 Cum sa prinzi 100
12:05 Secretele Irlandei
13:00 America salbatica
13:55 Ruda saraca a unei Prime Doamne
14:50 Vacanta raw
15:15 Vacanta raw
15:40 Portrete noi
15:47 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
15:50 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
16:40 Demolatorii de baraje
17:27 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
17:30 Pe marginea prapastiei
18:20 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
19:07 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
19:10 Planeta noastra
20:05 Arome din Venetia
21:00 Calatorie cu trenul vazuta de sus
21:45 Portrete noi
21:52 Digi Portret - Razvan Suma
22:00 stiinta bate fictiunea
22:25 stiinta bate fictiunea
22:50 Filler Asteroizi 1
22:55 Hemingway
23:48 Digi portret: ANDREEA BORTUN
23:55 Ukraina: inceputul Holocaustului
00:48 Digi Portret - Stefan Caltia
00:55 America salbatica
01:50 Ruda saraca a unei Prime Doamne
02:45 Vacanta raw
03:10 Vacanta raw
03:35 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
04:20 Demolatorii de baraje
05:07 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
05:10 Pe marginea prapastiei

Partenerii noștri

cum poți să postezi pe instagram de pe laptop ori pc

Instagram a început să testeze un buton de „dislike”. Nu este, însă, pentru postări

Instagram a început să testeze un buton „dislike”, dar nu pentru postări, ci pentru comentarii.