Un bărbat care a rămas paralizat după un accident de bicicletă produs în urmă cu peste un deceniu şi-a recăpătat capacitatea de a sta în picioare şi de a merge natural, utilizând o tehnologie dezvoltată de cercetători din Elveţia, informează DPA.
Cercetătorii în ştiinţe neurologice de la Ecole Polytechnique Federale din Lausanne (EPFL) au creat "o punte digitală wireless", care poate să restaureze conexiunea întreruptă între creier şi măduva spinării.
Acea "punte digitală" este o interfaţă creier-măduva spinării, care i-a permis lui Gert-Jan Oskam să îşi recapete controlul asupra mişcării picioarelor, permiţându-i să stea în picioare, să meargă şi chiar să urce scările.
Cercetătorii elveţieni au spus că tehnologia lor i-a dat totodată lui Oskam posibilitatea să îşi recupereze o parte din funcţiile cerebrale pierdute după acel accident, întrucât pacientul a prezentat anumite abilităţi motorii chiar şi după ce "puntea digitală" a fost oprită.
Potrivit autorilor invenţiei, această "reparaţie digitală a măduvei spinării sugerează că s-au dezvoltat noi conexiuni nervoase".
Oskam, un inginer în vârstă de 40 de ani din Ţările de Los, locuia şi lucra în China când a avut accidentul de bicicletă în 2011. El a suferit vătămări la nivelul măduvei spinării şi şi-a pierdut capacitatea de a-şi mişca picioarele.
Neurochirurgul Jocelyne Bloch, care este şi profesoară la EPFL, a declarat: "Când l-am întâlnit pentru prima dată pe Gert-Jan, el nu putea să facă niciun pas, după o vătămare severă a măduvei spinării".
Gregoire Courtine, profesor de ştiinţe neuronale la EPFL, a adăugat: "Pentru ca un om să poată să meargă, creierul lui trebuie să trimită o comandă spre regiunea din măduva spinării care este responsabilă cu controlul asupra mişcărilor. Atunci când se produce o vătămare a măduvei spinării, această comunicare este întreruptă. Ideea noastră a fost să restabilim acea comunicare cu ajutorul unei punţi digitale - o comunicare electronică între creier şi regiunea din măduva spinării care este încă intactă şi care poate să controleze mişcările picioarelor".
Oskam a suferit două operaţii prin care i-au fost implantaţi electrozi în creier şi în măduva spinării pentru a realiza astfel o "punte digitală".
Tehnologia foloseşte inteligenţa artificială pentru a converti gândurile despre mişcare în acţiuni, stabilind o legătură directă între creier şi regiunile din măduva spinării implicate în mers.
"Pentru prima dată, o punte digitală ocoleşte o zonă vătămată, restaurând comunicarea între două regiuni ale sistemului nervos central care erau până acum deconectate", a explicat profesorul Courtine.
Cercetătorii de la EPFL au spus că descoperirea lor, explicată într-un articol publicat în revista Nature, creează un cadru în care controlul natural asupra mişcării poate fi restabilit după paralizie.
Oskam a dezvăluit că acum poate să meargă pe jos cel puţin 100 de metri, în funcţie de cum se simte în ziua respectivă.
El poate să meargă şi cu ajutorul unor cârje atunci când implantul este oprit, crescând astfel speranţele că tehnologiile precum aceasta ar putea restabili funcţiile nervoase pierdute.
"Ceea ce am observat în acest caz este o reparaţie digitală a măduvei spinării, o recuperare a funcţiei neurologice pe care o pierduse de mulţi ani", a adăugat Gregoire Courtine.
"Pentru prima dată după o pauză de 10 ani, am putut să stau în picioare şi am băut o bere cu unii dintre prietenii mei, aşadar a fost extraordinar", a precizat pacientul.
- Te-ar putea interesa si:
- VIDEO Primul pacient cu cip cerebral de la Neuralink poate juca șah și jocuri video pe computer cu...
- Bărbatul care a trăit 70 de ani în interiorul unui „plămân de fier” a murit. „A impresionat şi a...