Smaltul dentar e cel mai puternic tesut din corp, insa nu se poate repara de unul singur. Acum, cercetatorii au descoperit o metoda prin care aceasta structura complexa poate fi reprodusa, scrie The Guardian.
Potrivit unui raport din 2016, 2.4 miliarde de oameni la nivel global aveau carii dentare in dintii permanenti si 486 de milioane de copii aveau carii in dintii de lapte. In acest moment, materiale precum rasina, aliaje de metal si ceramica sunt folosite pentru a repara smaltul distrus, insa nu reprezinta o situatie ideala.
Potrivit echipei de cercetatori din cadrul Universitatii Zhejiang, China, solutia lor de reproducere a smaltului dentar presupune materiale ieftine, ce pot fi pregatite in masa.
“Dupa discutii indelungate cu dentisti, credem ca aceasta noua metoda poate fi folosita de numeroase persoane pe viitor,” a declarat dr. Zhaoming Li, coautorul studiului publicat in jurnalul Science Advances.
Cercetatori din intreaga lume incearca de ani de zile sa reproduca smaltul dentar, insa structura complexa nu a putut fi produsa pana acum. Expertii din echipa lui Liu sustin ca au folosit mici grupuri de fosfat de calciu (componenta principala a smaltului), cu un diametru de doar 1.5 nanometri.
Pentru a preveni stangerea lor, cercetatorii au folosit o substanta numita trietilamina si au testat grupurile cu ajutorul hidroxiapatitei. In teste, grupurile de fostat de calciu s-au sudat pe acest material si au format un strat strans.
Potrivit echipei, pe masura ce stratul se transforma si devine cristalin, se extinde in aceeasi structura si nu doar in regiuni cristaline.
Cercetatorii au testat grupurile si pe dinti umani expusi acidului - in doar 48 de ore, grupurile de fosfat de calciu au creat un strat cu o grosime de 2.7 micrometri. Smaltul artificial din experiment are o rezistenta asemanatoare cu smaltul natural. In acest moment, cercetatorii trebuie sa gaseasca o metoda prin care smaltul poate fi crescut intr-un strat de 0.5 - 2 mm grosime pentru a putea rezolva problema cariilor dentare. Liu spera ca materialul inedit sa poata fi folosit in teste clinice in urmatorii 2 ani.
- Te-ar putea interesa si:
- Un os de „Hobbit”, provenit de la o specie minusculă de oameni antici, a fost găsit pe o insulă...
- Descoperirea ADN crucială, care ar putea contribui la vindecarea unuia dintre cele mai mortale...
- În cât timp se recuperează corpul uman după o călătorie în spaţiu