Câți dintre noi nu ne temem de păianjeni și nu avem un prim instinct de a-i omorî?! Conform unor specialiști entomologi (Entomologia este o ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul insectelor n.r.), cele mai multe specii de păianjen care intră în casele noastre sunt inofensive. Mai mult, păianjenii sunt o importantă parte a naturii și a ecosistemului de interior.
„Există o percepție greșită despre păianjeni. Există doar câteva specii care pot răni cu adevărat oamenii, dar din cauza acestei frici care a fost într-adevăr perpetuată în general, publicul larg se teme de păianjeni mai mult decât este probabil necesar. Majoritatea păianjenilor din interiorul și din jurul casei sunt destul de inofensivi. Nu vor ataca dacă nu sunt deranjați. Și sunt prădători, așa că vor consuma alte specii de insecte, unele potențial dăunătoare care se găsesc în casa ta”, a spus dr. entomolog Brittany Campbell.
De fapt, majoritatea păianjenilor se hrănesc cu alte insecte, precum ar fi afidele, țânțarii, musculițele și acarienii. Un studiu din 2017 a constatat că aceștia consumă între 400 și 800 de milioane de tone de insecte în fiecare an, de la dăunători obișnuiți, precum molii sau gândaci, până la țânțarii care ar putea fi purtători de boli, scrie site-ul Apartment Therapy.
"Dacă poți suporta asta, este în regulă să ai păianjeni în casă. De fapt, este normal. Și sincer, chiar dacă nu îi vezi, ei tot vor fi acolo. Așa că luați în considerare abordarea: "trăiți și lăsați-l să trăiască" pe următorul păianjen pe care-l întâlniți", a scris, în 2018, dr. Matthew Bertone, profesor la Departamentul de Entomologie și Patologie a Plantelor de la Universitatea de Stat din California de Nord, într-un editorial pentru Washington Post.
Citește și: Specialiștii în sănătate atrag atenția: mare grijă la căpușe, e sezonul lor! Primele semne că ai fost mușcat
Care sunt speciile periculoase de păianjen pe care le-ai putea găsi în casă
Potrivit dr. Campbell, există doar două specii de păianjen periculos care pot apărea într-o casă: păianjenul pustnic maro și văduva neagră, iar șansele lor de a apărea sunt minime. „Vreau să spun că vorbim de două specii din probabil sute de specii care ar putea fi găsite în și în jurul casei tale”, a spus ea.
Dr. Campbell asigură că aceste specii se găsesc probabil doar în colțurile întunecate ale casei tale, cum ar fi mansarda sau garajul. Păianjenul ocazional va sta în pantofii tăi, notează ea, așa că, dacă ești cu adevărat îngrijorat, merită să-i scuturi din când în când. Și, deși sunt mai puțin frecvente și rareori cauzează probleme grave de sănătate, mușcăturile ar trebui să fie examinate de un medic.
- Te-ar putea interesa si:
- Iată ce ingrediente eficiente să cauți în soluțiile contra țânțarilor. Câteva lucruri simple pentru...
- Albinele din orașe ne fac mai mult bine decât am crede. Ce informații prețioase primim de la micile...
- Schimbările climatice provoacă o „apocalipsă a insectelor”. Oamenii de ştiinţă au trimis avertizări