Dacă te-ai săturat să strângi telefoane vechi în sertar, pentru că nu știi ce să faci cu ele și cum să le reciclezi responsabil, iată câteva idei pe care le poți pune în aplicare. Dacă ești tentat să arunci telefonul mobil la gunoi, după ce s-a stricat, ar fi bine să te mai gândești o dată.
"Telefoanele și alte aparate electronice conțin elemente care pot deveni foarte dăunătoare mediului și nu ar trebui să ajungă la gropile de gunoi. Dacă reciclezi corect un telefon mobil, toate acele materiale potențial periculoase pot fi extrase și reutilizate în siguranță", au declarat reprezentanții unei platforme care se ocupă tocmai cu reciclarea telefoanelor vechi din Marea Britanie.
Telefoanele mobile conțin suficient plumb încât să fie considerate deșeuri periculoase, așa că este foarte important ca acestea sau bateriile vechi din ele să nu ajungă la coșurile de gunoi obișnuite. În plus, au în componență și mercur, cadmiu sau brom.
Dacă nu poți vinde sau dona vechiul telefon, atunci trebuie să te asiguri că este reciclat în mod responsabil. Numai în Regatul Unit al Marii Britanii sunt produse, în fiecare lună, tone de deșeuri electronice, echivalentul greutății a 70 de mașini casate, scrie metro.co.uk.
Multe dintre centrele de reciclare pot avea o secție specială pentru electronice, care include și telefoane mobile. De asemenea, unele magazine pot oferi ceva bani în schimbul telefoanelor vechi sau oferă reduceri pentru achiziționarea unuia nou dacă duci unul de care vrei să scapi.
Citește și: Cercetătorii au descoperit un mod mai eficient de reciclare a sticlei. Cum funcționează
Acestea fiind zise, un telefon mobil vechi poate fi reciclat în mod responsabil la centrele de reciclare care au secțiuni speciale dedicate deșeurilor electronice sau pot fi duse la magazinele care vând telefoane și care pot oferi vouchere, reduceri sau chiar un telefon nou în schimbul celui vechi. Mai mult, există și organizașii caritabile care au oameni angajați care pot repara unele aparate de acest tip și le pot dona mai departe celor care au nevoie.
Asigură-te că-ți ștergi datele personale înainte de a scăpa de vechiul telefon. Pentru a face acest lucru, de obicei trebuie să faci în felul următor: Setări -> Despre -> Resetare telefon la setările din fabrică.
Foto: Profimedia
- Te-ar putea interesa si:
- Cum se vor putea încărca telefoanele mobile fără priză și cabluri. Primele teste sunt deja reușite
- De ce își țin tinerii din ziua de azi telefoanele pe modul „nu deranja” 24 din 24. Explicația...
- Pericolul din spatele folosirii excesive a telefonului mobil. Efectele nocive pe care le are asupra...