virusul HMPV

Ce este HMPV, virusul respirator care s-a împrăștiat tot mai mult în China. Cum se răspândește și cât este de sever

Ce este HMPV, virusul respirator care se răspândeşte în China. / Foto: Profimedia

China se confruntă cu un focar de metapneumovirus uman (HMPV). Virusul, care a fost identificat pentru prima dată în 2001, ridică îngrijorări în rândul experţilor pe fondul unei creşteri globale a infecţiilor respiratorii în această iarnă. În prezent nu există vaccinuri pentru HMPV, dar mai multe sunt în curs de dezvoltare, inclusiv unele care ar putea proteja atât împotriva acestuia, cât şi a virusului respirator sinciţial (VRS).

Spre deosebire de coronavirusul care a provocat pandemia Covid-19 în 2020, HMPV este un virus cunoscut, care face parte din familia Pneumoviridae, alături de virusul respirator sinciţial.

Cu toate acestea, el prezintă un risc pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi bebeluşii, persoanele în vârstă şi cele cu un sistem imunitar slăbit. De asemenea, are unele caracteristici care îl pot face mai dificil de depistat decât alte virusuri.

„Este un agent patogen important, destul de greu de detectat şi adesea nu apare nici măcar în testele de laborator care se fac în spital”, a declarat pentru Euronews Health dr. Peter Openshaw, medic pneumolog şi expert în gripă şi VRS de la Imperial College din Londra, citat de News.ro.

Citeșțte și: Persoanele vaccinate anti-Covid şi antigripal în acelaşi timp sunt mai bine protejate, sugerează un studiu

HMPV este un virus respirator comun pe care oamenii de ştiinţă olandezi l-au detectat pentru prima dată în 2001, deşi există probabilitatea că acesta circula printre oameni cu mult timp înainte.

Majoritatea copiilor sunt infectaţi cu HMPV cel puţin o dată până la vârsta de cinci ani, infecţiile atingând de obicei vârful la sfârşitul iernii sau începutul primăverii.

„Face parte din cocktailul de virusuri de iarnă la care suntem expuşi”, a precizat dr. John Tregoning, un imunolog specializat în vaccinuri de la Imperial College.

Cât de sever este virusul?

Virusul provoacă simptome asemănătoare răcelii sau gripei, cum ar fi tuse, secreţii nazale, congestie şi dificultăţi de respiraţie, după care oamenii se recuperează de obicei în câteva zile. Cu toate acestea, unele infecţii pot fi grave, necesitând spitalizare.

Copiii mici şi adulţii în vârstă sunt mai susceptibili de a fi spitalizaţi cu HMPV, care poate provoca, de asemenea, boli mai grave la persoanele cu deficienţe ale sistemului imunitar sau afecţiuni pulmonare cronice.

Într-un studiu italian din sezonul virozelor de iarnă 2018-2019, între 10% şi 12% dintre pacienţii infectaţi fie cu HMPV, fie cu VRS – un virus similar – au avut nevoie de îngrijiri medicale la camerele de urgenţă.

Specialiştii sunt îngrijoraţi că valul de infecţii respiratorii şi gripă din timpul iernii va pune în dificultate sistemele naţionale de sănătate.

Citește și: Cum diferențiem acum răceala, gripa și infecția cu SARS-CoV-2. Cum le tratăm acasă și când trebuie să mergem la medic

Unde se răspândeşte?

Cazurile de HMPV sunt în creştere în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit declaraţiilor oficialilor locali.

Între timp, o combinaţie de HMPV şi gripă pare să pună presiune pe sistemele de sănătate din regiunile dens populate, spune Vasso Apostolopoulos, profesor de imunologie la Universitatea RMIT din Australia.

HMPV care circulă în China nu pare să fi suferit mutaţii într-o tulpină mai periculoasă, a precizat Apostolopoulos, dar monitorizarea bolii şi eforturile de ţinere sub control a infecţiilor sunt importante pentru a minimiza riscurile pentru sănătatea publică.

„În acest stadiu, probabilitatea este că în China specialiştii se confruntă cu un sezon HMPV mai sever, în acelaşi mod în care în unii ani avem un sezon mai rău de gripă”, a indicat dr. Sanjaya Senanayake, specialist în boli infecţioase la Universitatea Naţională din Australia.

Există un pericol pentru populaţia Europei?

În timp ce oficialii chinezi monitorizează focarul, în prezent nu pare să existe un risc global din cauza virusului, spun experţii.

Cu toate acestea, cazurile de HMPV sunt în creştere şi în ţări precum Anglia, care a înregistrat o rată de pozitivitate a testelor de 4,53% la sfârşitul lunii decembrie, în creştere de la 2,29% cu o lună mai devreme, un indicator al răspândirii virusului.

Cazurile de gripă, Covid-19, VRS şi norovirus (virusul vărsăturilor de iarnă), au crescut, de asemenea, în Europa, în ceea ce unii experţi numesc o „cvadridemică”.

„O combinaţie a acestor virusuri deja cunoscute pare să cauzeze o creştere globală” a infecţiilor, a precizat dr. Openshaw.

În prezent nu există vaccinuri pentru HMPV, dar mai multe sunt în curs de dezvoltare, inclusiv unele care ar putea proteja atât împotriva HMPV, cât şi împotriva VSR, a indicat pentru sursa citată dr. Andrew Pollard, directorul departamentului de dezvoltare a vaccinurilor de la Universitatea Oxford.

Între timp, experţii în sănătate au cerut Chinei să împărtăşească datele sale pentru a confirma că HMPV este cauza epidemiei din această ţară şi pentru a ajuta la dezvoltarea unui vaccin.

Ca şi alte virusuri, HMPV se răspândeşte prin tuse şi strănut, astfel încât aerisirea locuinţei şi spălarea regulată a mâinilor pot ajuta la evitarea îmbolnăvirii, spun specialiştii. Aceştia recomandă izolarea la domiciliu în caz de îmbolnăvire, pentru a contribui la prevenirea răspândirii virusului şi la reducerea aglomerării spitalelor în acest sezon al infecţiilor respiratorii.

Citește și: De ce răceala și gripa sunt mai des întâlnite iarna. Oamenii de știință oferă explicații cu privire la bolile specifice sezonului rece

Te-ar putea interesa si:
Virusul care provoacă COVID-19 infectează direct arterele inimii. Riscul de a dezvolta boli de...
Un virus transmis de căpuşe, descoperit relativ recent, se răspândeşte în Europa
Cum diferențiem acum răceala, gripa și infecția cu SARS-CoV-2. Cum le tratăm acasă și când trebuie...

Programul Zilei

Joi09.01
Vineri10.01
Sâmbătă11.01
Duminică12.01
Luni13.01
Marți14.01
Miercuri15.01
06:00 Cele mai periculoase sosele
06:45 Alexander Armstrong in Sri Lanka
07:30 Din interiorul fabricii
08:35 Joanna Lumley: Marea Britanie
09:25 Universul
10:20 Spectaculoasa planeta albastra
11:15 New York City
11:41 Ultimele descoperiri
12:00 Aromele Romaniei: Bucovina
12:47 Iluzii
13:00 Navigand prin lume
13:50 Ultimele descoperiri
14:00 Vacanta raw
14:25 Vacanta raw
14:50 O lume ciudata
15:00 Civilizatii disparute
15:53 Digi portret: ANDREEA BORTUN
16:00 Arome din Rusia
16:54 Digi Portret - Justin Ionescu
17:00 Viitorul cu 5G
17:50 O lume ciudata
18:00 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
18:44 Ultimele descoperiri
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Joanna Lumley: Marea Britanie
20:46 Curiozitati
21:00 Universul
21:53 Digi Portret - Dan Dinu
22:00 Spectaculoasa planeta albastra
22:53 Digi Portret - Stefan Caltia
23:00 Cele mai periculoase sosele
23:45 New York City
00:11 Nasterea sistemului solar
00:42 Curiozitati
00:55 Aromele Romaniei: Bucovina
01:42 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
01:45 Navigand prin lume
02:35 Vacanta raw
03:00 Vacanta raw
03:25 Civilizatii disparute
04:20 Arome din Rusia
05:15 Viitorul cu 5G
06:00 Cele mai periculoase sosele
06:45 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
07:30 Din interiorul fabricii
08:35 Joanna Lumley: Marea Britanie
09:25 Universul
10:20 Spectaculoasa planeta albastra
11:15 New York City
11:41 Ultimele descoperiri
12:00 Salbaticia Carpatilor - Transilvania
12:48 Curiozitati
13:00 Navigand prin lume
13:50 Curiozitati
14:00 Vacanta raw
14:25 Vacanta raw
14:50 O lume ciudata
14:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
15:00 Insula Phuket dupa disparitia turismului de masa
15:44 Ultimele descoperiri
16:00 Arome din Irlanda
16:53 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
17:50 O lume ciudata
17:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
18:00 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
18:44 Ultimele descoperiri
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Joanna Lumley: Marea Britanie
20:47 Ultimele descoperiri
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Dunarea salbatica
23:00 Cele mai periculoase sosele
23:45 New York City
00:11 Eclipsele de soare
00:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
01:00 Salbaticia Carpatilor - Transilvania
01:50 Navigand prin lume
02:40 Vacanta raw
03:05 Vacanta raw
03:30 Insula Phuket dupa disparitia turismului de masa
04:15 Arome din Irlanda
06:00 Cele mai periculoase sosele
06:45 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
07:30 Din interiorul fabricii
08:30 Joanna Lumley: Marea Britanie
09:17 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
09:20 DIGIPEDIA
09:45 Dunarea salbatica
11:15 New York City
11:40 Ce e realitatea?
12:50 Ultimele descoperiri
13:00 Navigand prin lume
13:50 Curiozitati
14:00 Vacanta raw
14:25 Vacanta raw
14:50 O lume ciudata
14:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
15:00 Zeii copaci din tinutul stancos
15:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
16:00 Insulele Italiei
16:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:50 O lume ciudata
18:00 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
18:44 Ultimele descoperiri
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
20:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Revolutia A.I.
22:00 Planetele
23:00 Cele mai periculoase sosele
23:45 New York City
00:10 Locuitorii din casa noastra
00:36 Curiozitati
01:40 Navigand prin lume
02:30 Vacanta raw
02:55 Vacanta raw
03:20 Zeii copaci din tinutul stancos
04:15 Insulele Italiei
06:00 Cele mai periculoase sosele
06:45 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
07:30 Din interiorul fabricii
08:35 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
09:30 Revolutia A.I.
10:25 Planetele
11:25 Povestiri stiintifice
11:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
12:00 Salbaticia Carpatilor - Salbatic pentru totdeauna
12:50 O lume ciudata
13:00 Navigand prin lume
13:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
14:00 Vacanta raw
14:30 Vacanta raw
15:00 Padurea subacvatica
15:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
16:00 Pe malul lacurilor italienesti
16:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:50 O lume ciudata
18:00 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
18:44 Ultimele descoperiri
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
20:53 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
21:00 Masinaria cu sentimente
21:53 decembrie
22:00 Planetele
23:00 inaintea razboiului
23:50 Povestiri stiintifice
00:17 Evoluam
00:40 Salbaticia Carpatilor - Salbatic pentru totdeauna
01:30 Navigand prin lume
02:25 Vacanta raw
02:55 Vacanta raw
03:20 Padurea subacvatica
04:15 Pe malul lacurilor italienesti
05:07 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
06:00 inaintea razboiului
06:45 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
07:30 Din interiorul fabricii
08:35 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
09:30 Masinaria cu sentimente
10:23 Curiozitati
10:35 Planetele
11:35 Un infinit de curcubeie
12:00 Salbaticia Carpatilor - Anotimpul schimbarii
13:00 Navigand prin lume
14:00 Vacanta raw
14:25 Vacanta raw
14:50 O lume ciudata
15:00 America salbatica
15:53 decembrie
16:00 Arome din Jura
17:00 De la Paris spre Roma
17:50 O lume ciudata
18:00 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
18:44 Ultimele descoperiri
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
20:54 decembrie
21:00 Misterul liniilor Nazca
22:00 Minuni naturale
22:54 decembrie
23:00 inaintea razboiului
23:45 Ultimele descoperiri
00:14 Ultimele descoperiri
00:35 Salbaticia Carpatilor - Anotimpul schimbarii
01:35 Navigand prin lume
02:30 Vacanta raw
02:55 Vacanta raw
03:20 America salbatica
04:15 Arome din Jura
05:10 De la Paris spre Roma
06:00 inaintea razboiului
06:45 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
07:30 Din interiorul fabricii
08:35 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
09:30 Misterul liniilor Nazca
10:25 Minuni naturale
11:20 Povestiri stiintifice
11:46 Curiozitati
12:00 Salbaticia Carpatilor - Albul Carpatin
13:00 Navigand prin lume
14:00 Vacanta raw
14:25 Vacanta raw
14:50 O lume ciudata
15:00 America salbatica
15:54 decembrie
16:00 Arome din insula de nord a Noii Zeelande
16:53 decembrie
17:00 De la Paris spre Roma
17:47 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
17:50 O lume ciudata
18:00 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
18:44 Curiozitati
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
20:53 decembrie
21:00 Universul
21:54 decembrie
22:00 Minuni naturale
22:53 decembrie
22:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
23:00 inaintea razboiului
23:46 decembrie
23:50 Povestiri stiintifice
00:16 Ultimele descoperiri
00:30 Salbaticia Carpatilor - Albul Carpatin
01:35 Navigand prin lume
02:30 Vacanta raw
02:55 Vacanta raw
03:20 America salbatica
04:15 Arome din insula de nord a Noii Zeelande
05:10 De la Paris spre Roma
06:00 inaintea razboiului
06:50 Alexander Armstrong la Palatul Buckingham
07:35 Din interiorul fabricii
08:40 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
09:35 Universul
10:30 Minuni naturale
11:25 Povestiri stiintifice
11:51 Digiportret - Mihail Cosuletu
12:00 Molecula de baza
13:00 Navigand prin lume
14:00 Vacanta raw
14:25 Vacanta raw
14:50 O lume ciudata
15:00 America salbatica
16:00 Arome din insula de sud a Noii Zeelande
16:53 Digi Portret - Cristian Lascu
17:00 De la Paris spre Roma
17:50 O lume ciudata
18:00 Cum sa traiesti peste 100 de ani
18:52 Digi Portret - Razvan Penescu
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
20:52 Digi Portret - Mihaela Glavan
21:00 Universul
21:53 Digi portret - Dan Perjovschi
22:00 Secretele istoriei
23:55 Povestiri stiintifice
00:21 Ultimele descoperiri
00:40 Molecula de baza
01:36 Fillere Jurnalul de Stiinte
01:40 Navigand prin lume
02:30 Vacanta raw
02:55 Vacanta raw
03:20 America salbatica
04:15 Arome din insula de sud a Noii Zeelande
05:10 De la Paris spre Roma

Partenerii noștri

femeie care bea lapte

Rezultatul uimitor al unui singur pahar cu lapte băut zilnic. Calciul din lapte ne poate proteja de o boală grea

Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape o cincime (20%), conform...