canicula

22 iulie 2024, cea mai călduroasă zi din istoria înregistrărilor la nivel global. Din iunie 2023, în fiecare lună a fost record de temperatură

Caniculă / Foto: Profimedia

22 iulie a fost cea mai caldă zi înregistrată vreodată la nivel planetar, potrivit datelor preliminare ale Copernicus, agenţia de monitorizare a Uniunii Europene, depăşind cu puţin recordul înregistrat cu o zi înainte, relatează Reuters.

Temperatura medie globală a aerului la suprafaţă a crescut la 17,15 grade Celsius - cu 0,06 grade mai mare decât recordul din 21 iulie, potrivit Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice, care urmăreşte astfel de modele din 1940.

Recordul fusese stabilit ultima dată de patru zile consecutive, la începutul lunii iulie 2023. Înainte de aceasta, cea mai caldă zi fusese în august 2016.

"Lunea care a trecut s-ar putea să fi stabilit un nou record global pentru cea mai caldă temperatură medie globală absolută din toate timpurile - prin asta înţeleg să ne întoarcem cu zeci de mii de ani în urmă", a declarat climatologul Karsten Haustein de la Universitatea Leipzig din Germania.

În ultimele zile, oraşe din Japonia, Indonezia şi China au înregistrat temperaturi record. Ţările din Golf, de asemenea, au fost afectate de indicii de căldură - care iau în considerare umiditatea - care au depăşit 60 de grade Celsius. Între timp, temperaturile din unele părţi ale Europei au depăşit 45 de grade Celsius.

Schimbările climatice, determinate de arderea combustibililor fosili, se află în spatele recordului, spun oamenii de ştiinţă. Dar, spre deosebire de anul trecut, când schimbările climatice s-au combinat cu modelul climatic El Nino pentru a aduce un nou record zilnic, nu este cazul în luna iulie a acestui an. Haustein spune că este "remarcabil" faptul că recordul a fost depăşit acum, când lumea se află în teritoriu neutru şi nu mai resimte impactul El Nino.

Citește și: Efectele caniculei asupra creierului: “Este ca și cum l-am expune la un cuptor”. Medicul Vlad Ciurea, despre cum să ne protejăm de valurile de căldură

Citește și: Cum să te ferești de caniculă fie că ești în aer liber sau în spații închise. Lucrurile simple de care să ții cont și ce să faci dacă resimți efectele căldurii

Te-ar putea interesa si:
Dispar ghețarii. Cantitatea de gheaţă pierdută începând din 1975, echivalentul unui bloc „de...
Odată cu încălzirea globală, zonele în care căldura va fi periculoasă se vor extinde. Probleme...
Temperaturile globale au depăşit ţinta de 1,5°C în ultimii doi ani, potrivit monitorului UE

Partenerii noștri

lapte

De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor

Laptele este unul dintre cele mai consumate alimente din lume, fiind apreciat pentru gustul său...