Vulcanul Kilauea din Hawaii a reintrat joi în erupţie, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), transmite vineri Reuters.
Nivelul de alertă pentru vulcanul Kilauea a fost ridicat la gradul "roşu" după evaluarea erupţiei şi a pericolelor asociate, se precizează în anunţ, potrivit Agerpres.
Kilauea este un vulcan activ ce face parte din Parcul Național al vulcanilor din Insulele Hawai. Acesta este cel mai activ vulcan dintre cei cinci care alcătuiesc Insula Hawaii și cel mai activ vulcan de pe Glob. Vulcanul are o înălțime de 1.247 metri, iar forma sa este una de scut. Acesta s-a ridicat deasupra nivelului mării acum aproximativ 100.000 de ani.
New footage shows latest eruption — Kilauea volcano began erupting again after a month break (video: NPS / Janice Wei) @KITV4 pic.twitter.com/2ooa9tl5Hz
— Tom George (@TheTomGeorge) January 6, 2023
O erupție a vulcanului care a avut loc în anul 1790 este considerată una dintre cele mai dezastruoase erupții care au avut loc vreodată la Kilauea. În 1840 a avut loc o altă erupție care a durat 26 de zile si care a produs aproximativ 265 de milioane de metri cubi de lava.
Următoarea erupție majoră a avut loc în 1924. Bucăți de piatră care cântăreau până la 45 kg au fost aruncate la o distanta de 60 de metri. Tot atunci, Craterul Halemaʻumaʻu a început să se scufunde în pământ, adâncindu-se aproape 210 m sub un nor gros de cenușă vulcanică.
Happening now: Kīlauea is erupting inside Halemaʻumaʻu crater!
— Hawaii Volcanoes NPS (@Volcanoes_NPS) January 6, 2023
Lava is visible from several areas and overlooks around the caldera. Planning to visit? Make sure to check out the eruption viewing web page:https://t.co/ctEdfij9gA#KīlaueaErupts pic.twitter.com/4Xl6oeKDvG
Citește și: Noroiul de pe Marte reacționează precum “pasta de dinți fiartă”. Cum arată reacția neobișnuită
După o perioadă în care a rămas liniștit, Kilauea s-a trezit la viață în anul 1952, eliminând o cantitate enormă de lavă. Erupția a durat 136 de zile. Cea mai recentă erupție majoră de la Kilauea s-a dovedit a fi și cea mai lungă. A început pe 3 ianuarie 1983.
Între 1986 și 1991, Chain of Craters Road a fost distrus, iar comunitatea Kapa'ahu, satul Kalapana și subdiviziunile Grădinilor Kalapana și Grădinilor Regale au fost pierdute în lavă.
- Te-ar putea interesa si:
- Vulcanul Kilauea din Hawaii, unul dintre cei mai activi din lume, a erupt. VIDEO
- Mauna Loa, cel mai mare vulcan activ din lume, a intrat în faza de erupție după o pauză de 38 de...
- S-a împlinit o lună de când vulcanul Cumbre Vieja tot erupe. Locuitorii din La Palma sunt la...