Sonda solară Parker a devenit prima navă spaţială care a pătruns în atmosfera solară, a anunţat NASA.
Sonda a zburat prin coroana solară şi a preluat probe de particule şi câmpuri magnetice, a informat NASA, care a calificat această piatra de hotar drept "un salt gigantic pentru ştiinţa despre Soare", scriu cei de la Agerpres.
"'Atingerea Soarelui' de către sonda solară Parker este un moment magnific pentru ştiinţă şi o performanţă cu adevărat remarcabilă. Această piatră de hotar ne oferă nu doar perspective mai profunde asupra evoluţiei Soarelui nostru şi a impactului său asupra sistemului nostru solar, dar tot ceea ce aflăm despre propria noastră stea ne învaţă şi mai multe despre stelele din restul universului", a declarat Thomas Zurbuchen din cadrul Directoratului pentru misiuni ştiinţifice al NASA.
Agenţia spaţială americană a precizat că Parker a găsit condiţiile magnetice şi de particule potrivite pentru a pătrunde în atmosfera solară la 18,8 raze solare (aproximativ 1,3 milioane de kilometri) deasupra suprafeţei solare în timpul celui de-al optulea zbor pe 28 aprilie, această trecerea durând câteva ore.
"Eram convinşi că, mai devreme sau mai târziu, vom intersecta coroana pentru cel puţin o perioadă scurtă de timp. Dar este foarte interesant că am făcut-o", a spus Justin Kasper, autorul principal al unei noi lucrări despre această realizare importantă, publicată în Physical Review Letters.
Pe măsură ce continuă să se apropie de Soare, sonda va ajunge în cele din urmă la 8,86 raze solare de suprafaţa Soarelui, a informat NASA.
Următorul său zbor, programat pentru ianuarie 2022, va aduce din nou, probabil, sonda Parker în coroana solară, a mai spus agenţia spaţială americană.
- Te-ar putea interesa si:
- Vizita senatorului Bill Nelson, administrator NASA, în România: Un eveniment de importanță globală
- NASA: Soarele a atins „perioada de maximum solar”
- NASA, misiune spațială de 5 miliarde $, pe o lună înghețată a lui Jupiter. "O şansă de a explora o...