Miercuri, 5 mai, SpaceX a avut parte de o mare reușită, după ce a reușit să lanseze noul prototip al rachetei Starship.
Aceasta a urcat 10 kilometri deasupra Golfului Mexic, într-o călătorie de puțin peste 6 minute, după ce primele patru zboruri-test s-au încheiat cu explozii, notează BBC.
Citește și: Când vor putea face oamenii turism în spațiu. Elon Musk, noi dezvăluiri despre lansarea rachetei Starship
Racheta din oțel inoxidabil a urcat deasupra Golfului Mexic, a fost întoarsă pe orizontală și a reușit să revină pe verticală. Starship a decolat din baza din Boca Chica, în sudul Texasului. O stare de panică s-a instalat când flăcări au cuprins baza prototipului, însă, din fericire, au fost stinse rapid și nu au generat probleme pentru decolare sau aterizare.
Acest moment reprezintă un succes imens pentru compania lui Elon Musk. Acesta și-a propus ca Starship să ducă oameni pe Marte. Și dacă nu se va ajunge la scopul suprem, racheta lui Musk va putea fi folosită pentru andocarea cu o viitoare stație orbitală lunară, colectarea astronauților, iar mai apoi așezarea lor pe Lună.
Bineînțeles, Musk a reacționat imediat pe Twitter, unde a dat vestea cea mare și și-a arătat entuziasmul: "Starship a aterizat!". În 2020, CEO-ul Tesla și SpaceX, a spus că în trei ani oamenii vor putea ajunge pe Marte la bordul rachetei sale. „Cred că vom lansa Starship cândva anul viitor, aproape de august. Va merge în modul automat, fără oameni. Cred că va fi sigur pentru oameni peste doi ani, dar cu siguranță trei ani”, a spus Musk într-un interviu acordat în septembrie 2020..
Citește și: VIDEO. Elon Musk a prezentat Starship - prototipul navetei spatiale care va duce omenirea pe Marte
- Te-ar putea interesa si:
- Misiunea spațială Polaris Dawn, cu astronauți amatori, încheiată cu succes. Sarah Gillis şi Anna...
- Astronauţii Polaris Dawn au finalizat prima ieşire privată în spaţiu
- SpaceX pregătește prima misiune cu echipaj uman care va zbura peste polii Pământului