Vaccinul anti-Covid de la Valneva, cu virus întreg, provoacă un răspuns imunitar puternic, cu efecte secundare semnificativ mai puține decât cel produs de Oxford/AstraZeneca, arată un studiu publicat recent.
Primele date din testele de faza a treia arată că participanții care au primit vaccinul Valneva au avut mai mulți anticorpi neutralizanți decât cei inoculați cu AstraZeneca. Valneva afirmă că vaccinul său anti-COVID-19 a indus totodată o reacţie mai amplă a celulelor T - ce formează acea parte a sistemului imunitar implicată în imunitatea pe termen lung - şi a generat mai puţine efecte secundare în comparaţie cu vaccinul AstraZeneca, scrie Agerpres.
Valneva este unul dintre puţinii producători farmaceutici care îşi testează vaccinurile comparându-le cu un ser care a fost deja autorizat de agenţiile de reglementare oficiale, în loc să ofere voluntarilor un placebo în grupul de control, deoarece tot mai multe vaccinuri anti-COVID-19 au devenit disponibile în ultimele luni pe piaţă.
"Aceste rezultate confirmă avantajele adeseori asociate cu vaccinurile pe bază de virus complet inactivat", a declarat CEO-ul Valneva, Thomas Lingelbach, potrivit căruia vaccinul acestei companii ar putea avea o contribuţie importantă în combaterea pandemiei de COVID-19.
Reprezentanţii Valneva au anunţat că vor realiza studii clinice şi cu copii din grupa de vârstă 5-12 ani şi că doresc să evalueze performanţele vaccinului în rândul persoanelor care au nevoie de o doză de supra-rapel. Totodată, acest ser ar putea fi utilizat ca "o alternativă de vaccinare pentru persoanele care nu au fost încă imunizate", a precizat Thomas Lingelbach.
Citește și: Cât de importantă este administrarea celei de-a a treia doză de vaccin Pfizer. Ce a arătat un studiu efectuat de oamenii de știință
"Este vorba despre o abordare mult mai tradiţională privind fabricarea vaccinurilor decât pentru serurile care au fost administrate până în prezent în Marea Britanie, Europa şi Statele Unite, iar rezultatele sugerează că acest vaccin-candidat este pe cale să joace un rol important în lupta contra pandemiei", a declarat Adam Finn, coordonatorul studiului clinic realizat de Valneva şi profesor de pediatrie la Universitatea Bristol.
Valneva pregăteşte "o depunere progresivă a dosarului la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) în vederea unei cereri privind o autorizare condiţionată pe piaţă", se afirmă în acelaşi comunicat al companiei franco-austriece.
Foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- Efectele negative ale carantinei din timpul pandemiei de Covid asupra creierului adolescenţilor...
- O adolescentă de 15 ani, primul caz pediatric de paralizie a corzilor vocale cauzată de Covid-19
- Persoanele vaccinate anti-Covid şi antigripal în acelaşi timp sunt mai bine protejate, sugerează un...