O temperatură record de 49,9 grade Celsius a fost înregistrată marţi la New Delhi, capitala Indiei, a anunţat biroul meteorologic local, informează AFP.
Serviciile meteo indiene, care au menţionat ''valuri severe de caniculă'', au raportat această temperatură record la două staţii de la periferia New Delhi, Narela şi Mungeshpur, relatează Agerpres.
Temperaturi similare sunt aşteptate şi miercuri, potrivit prognozelor. În mai 2022, termometrele au înregistrat 49,2 grade Celsius în anumite cartiere ale capitalei Indiei, a relatat în acel an presa indiană.
Temperaturile caniculare sunt frecvente în India pe perioada verii, dar, potrivit cercetătorilor, schimbările climatice determină valuri de căldură mai prelungite, mai frecvente şi mai intense.
Autorităţile din New Delhi au avertizat totodată asupra riscului unei penurii de apă în perioadele în care rezidenţii suferă de pe urma caniculei. Întreruperi în aprovizionarea cu apă curentă s-au produs deja în anumite zone.
Ministrul Apelor, Atishi Marlena, a lansat un apel la ''o responsabilitate colectivă'' a locuitorilor, care trebuie să înceteze să mai irosească apă, a relatat miercuri publicaţia Times of India.
''Pentru rezolvarea problemei penuriei de apă, am luat o serie de măsuri precum reducerea aprovizionării cu apă de la de două ori pe zi la o dată pe zi în numeroase regiuni'', a declarat Atishi Marlena, potrivit Indian Express.
Citește și: Temperatura oceanelor lumii a ajuns la un nivel record. Ce spun cercetătorii
''Apa economisită astfel va fi raţionalizată şi distribuită în zone (care se confruntă) cu penuria de apă şi unde aprovizionarea nu se face decât 15-20 de minute pe zi'', a adăugat ea.
Serviciile meteo indiene au avertizat în ceea ce priveşte consecinţele caniculei asupra sănătăţii, în special în cazul bebeluşilor, vârstnicilor şi bolnavilor cronici.
În acelaşi timp, statele Bengalul de Vest şi Mizoram, situate în nord-vestul ţării, au fost lovite de vânturi violente şi ploi torenţiale odată cu sosirea puternicului ciclon Remal, care a devastat duminică India şi Bangladeshul, provocând moartea a peste 38 de persoane.
Departamentul de meteorologie din Bangladesh a precizat că acest ciclon a fost unul dintre cele mai îndelungate înregistrate vreodată pe teritoriul ţării şi a dat vina pe schimbările climatice pentru durata sa excepţională.
- Te-ar putea interesa si:
- New Delhi a devenit cel mai poluat oraş din lume, după ce petrecăreții au sfidat interzicerea...
- Vara lui 2024, cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor ANM. Ministrul Mediului: Avem recorduri...
- Temperatură-record în Australia pe timpul iernii. S-au înregistrat 41,6°C, în tabăra militară Yampi...