Deşi vremea extremă din vara acestui an a provocat haos în multe regiuni din Spania rurală, printre efectele secundare neaşteptate ale celei mai grave secete din ultimele decenii s-a numărat un fenomen care a încântat arheologii - ieşirea la iveală a unui cerc din piatră preistoric din apele afectate de secetă ale unui lac de acumulare, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Cunoscut în mod oficial sub denumirea Dolmenele de Guadalperal, dar supranumit ''Stonehenge-ul spaniol'', cercul alcătuit din zeci de pietre megalitice se crede că datează din anul 5.000 î.e.n.
În prezent este vizibil în întregime într-unul din marginile barajului Valdecanas, în centrul provinciei Caceres, unde autorităţile spun că nivelul apei a scăzut până la 28% din capacitate.
''Este o surpriză, o oportunitate rară de a putea avea acces la monument'', a spus arheologul Enrique Cedillo de la Universitatea Complutense din Madrid, unul dintre experţii care se grăbeşte să studieze cercul înainte de a fi acoperit din nou de ape.
A fost descoperit de arheologul german Hugo Obermaier în 1926, dar zona a fost inundată în 1963 în cadrul unui proiect de dezvoltare rurală pe vremea dictaturii lui Francisco Franco.
De atunci, a mai fost vizibil integral doar de patru ori.
Dolmenele sunt pietre aranjate vertical care susţin de obicei o piatră plată. Deşi există multe astfel de construcţii megalitice în diverse locuri din Europa, există foarte puţine informaţii despre cei care le-au ridicat. Rămăşiţe umane descoperite în perimetrul acestora sau în apropiere au condus la emiterea unei teorii citate deseori, potrivit căreia aceste construcţii ar fi nişte monumente funerare.
Asociaţiile locale istorice şi de turism au recomandat relocarea pietrelor Guadalperal într-un muzeu sau într-un alt loc, pe un sol uscat.
Apariţia acestora este de asemenea de bun augur şi pentru Ruben Argentas, proprietarul unei mici afaceri de tururi cu barca. ''Dacă dolmenul apare, apare şi turismul pentru dolmen'', a declarat el pentru Reuters după o zi aglomerată în care a plimbat turiştii până la sit şi retur.
Nu există însă niciun avantaj pentru fermierii locali.
''Nu a existat suficientă ploaie din primăvară... Nu există apă pentru vite aşa că trebuie să o transportăm noi'', a spus Jose Manuel Comendador. Un alt localnic, Rufino Guinea, a spus că recolta lui de ardei dulce a fost devastată.
Schimbările climatice au provocat în Peninsula Iberică cea mai gravă secetă din ultimii 1.200 de ani, iar ploile din anotimpul rece sunt aşteptate să se diminueze în continuare, potrivit unui studiu publicat de revista Nature Geoscience.