Conform noilor cercetări, o predispoziție la niveluri ridicate de absorbție în rezolvarea sarcinilor, experiențe auditive neobișnuite în copilărie și o susceptibilitate ridicată la halucinații auditive apar mai puternic la persoanele auto-diagnosticate cu clar-audiție decât la populația generală.
De aceea, cercetătorii și-au dorit să înțeleagă mai bine de ce unele persoane cu experiențe auditive le raportează ca fiind experiențe spirituale, în timp ce altele le consideră tulburătoare și primesc un diagnostic de probleme mentale.
„Spiritualiștii tind să raporteze experiențe auditive neobișnuite, care sunt pozitive, încep devreme în viață și pe care deseori sunt apoi capabili să le controleze”, a explicat psihologul Peter Moseley de la Universitatea Northumbria din Marea Britanie.
El și colegul său psiholog, Adam Powell de la Universitatea Durham, Marea Britanie, au recrutat și chestionat 65 de persoane telepate din Uniunea Națională a Spiritualiștilor din Marea Britanie și 143 de persoane din populația generală, pentru a determina ce diferențe există între spiritualiști și publicul larg, care nu raportează, de obicei, auzirea vocilor morților.
Citeşte şi: Un studiu din SUA a analizat cum reacționează persoanele cu trăsături de personalitate întunecate în fața pandemiei cu Covid-19
Rezultatele sondajului au fost izbitoare.
Per total, 44,6 % dintre spiritualiști au raportat că aud voci zilnic, iar 79 % au spus că experiențele fac parte din viața lor de zi cu zi. Și, în timp ce majoritatea au raportat că au auzit vocile în cap, 31,7% au raportat că vocile erau și externe.
În comparație cu populația generală, spiritiștii au raportat o credință mult mai mare în paranormal și este mai puțin probabil să le pese de ce cred ceilalți despre ei.
În general, spiritiștii au avut prima lor experiență auditivă în tinerețe, la o vârstă medie de 21 de ani și au raportat un nivel ridicat de absorbție - termen care în psihologie descrie trăsătură de dispoziție sau personalitate în care o persoană devine absorbită de imagini mentale, în special de fantezie. În plus, au raportat că sunt mai predispuși la experiențe asemănătoare halucinațiilor.
La populația generală, nivelurile ridicate de absorbție au fost, de asemenea, puternic corelate cu credința în paranormal, dar puțin sau deloc cu susceptibilitate la halucinații auditive. Și în ambele grupuri, nu au existat diferențe în nivelurile de credință în paranormal și susceptibilitatea la halucinații vizuale.
Citeşte şi: Timpul trece mai repede acum decât orice moment din ultimii 50 de ani. Cum explică cercetătorii fenomenul
Aceste rezultate, spun cercetătorii, sugerează că experimentarea „vocilor morților” este, prin urmare, puțin probabil să fie rezultatul presiunii colegilor, a unui context social pozitiv sau a dorinței de a crede în paranormal.
„Toate aceste experiențe pot rezulta mai mult din a avea anumite tendințe sau abilități timpurii, decât din simpla credință în posibilitatea de a contacta morții." a spus Powell.
În schimb, acești indivizi adoptă spiritualismul deoarece rezonează cu experiența lor și are o semnificație personală pentru ei.
- Te-ar putea interesa si:
- Viitorul Formula 1? Cum arata masina ce poate fi controlata prin telepatie si isi schimba forma...