Cercetătorii egipteni au reuşit să descopere secretele unei mumii regale aflate încă în bandajele sale originale, după ce au folosit imagistica medicală, o metodă care le-a permis să dezvăluie noi tehnici de îmbălsămare lansate de Amenhotep I cu peste 1.500 de ani înainte de debutul erei noastre, informează AFP, potrivit Agerpres.
Faraonul, fiul lui Ahmose-Nefertari şi al lui Ahmose I, fondatorul celei de-a XVIII-a dinastii egiptene (1550 î.e.n. - 1292 î.e.n.), a fost primul lider al Egiptului Antic mumificat cu braţele încrucişate, dar şi primul al cărui creier nu a fost scos din craniu în momentul mumificării sale, a precizat marţi într-un comunicat ministrul egiptean pentru Turism şi Antichităţi.
Mumia lui Amenhotep I, descoperită la Luxor în 1881, este singura ale cărei bandaje ce înconjoară strâns trupul defunctului nu au fost niciodată înlăturate de către arheologi, pentru a conserva astfel masca sa funerară şi ghirlandele de flori care o înconjoară asemenea unei bogate podoabe capilare.
Analiza realizată prin tomodensitometrie, tehnica de scanare folosită de medicii radiologi, a dezvăluit în plus că acest faraon, care a condus mai multe campanii militare pe parcursul celor 21 de ani ai săi de domnie, a murit la vârsta de 35 de ani, cel mai probabil din cauza unei răni sau a unei boli.
Cercetările au fost conduse de Sahar Saleem, profesoară de radiologie la Universitatea din Cairo, şi de Zahi Hawass, o personalitate majoră, dar uneori controversată, din domeniul egiptologiei.Împreună, cei doi experţi au supus mumia unei tehnici de imagistică medicală 3D foarte avansată - tomografia asistată de computer.
Graţie acestei tehnici, Zahi Hawass şi un specialist în mumii, germanul Albert Zink, au rezolvat în 2012 misterul unei crime vechi de 3.000 de ani, descoperind adevărul despre "conspiraţia din harem".
Cu ajutorul razelor X şi al analizelor ADN, ei au dovedit atunci că Ramses al III-lea a murit cu gâtul tăiat în urma unei conspiraţii urzite de una dintre soţiile sale, care voia să îşi instaleze fiul pe tron în locul primului moştenitor al faraonului, născut de una dintre rivalele ei.