Woman,With,Tuberculosis,Problem,On,The,Blue,Background

Se schimbă ce știai despre tuberculoză. Simplul act de a respira ar putea fi un mod major de transmitere a bolii

Credit foto: Shutterstock

Simplul act de a respira ar putea fi un mod major de transmitere a tuberculozei, sugerează un studiu dat publicităţii marţi, care ar putea modifica profund strategiile de luptă împotriva acestei boli, tradiţional centrate pe tuse, principalul său simptom, informează AFP.

Această dezbatere aminteşte de cea care a animat oamenii de ştiinţă la începutul pandemiei de COVID-19: dacă se confirmă ipoteza transmiterii tuberculozei prin respiraţie, aceasta înseamnă că tratarea persoanelor care au dezvoltat deja simptomele este insuficientă pentru a bloca răspândirea bolii.

Într-adevăr, "acest lucru lasă loc pentru o transmitere ne-neglijabilă înainte ca persoanele infectate să fie tratate", a declarat pentru AFP Ryan Dinkele, unul dintre autorii studiului, de la Universitatea din Cape Town (Africa de Sud), potrivit Agerpres

Citește și: Vaccinul Valneva cu virus întreg a obținut “rezultate impresionante” în testele clinice. Se va cere autorizarea în Europa

Potrivit acestuia, o nouă abordare în lupta împotriva bolii ar consta în detectarea persoanelor infectate cu tuberculoză fără a aştepta ca acestea să fie tratate.

"Dacă transmiterea este posibilă în absenţa simptomelor, acest lucru ne face sarcina extrem de complicată ", recunoaşte el.

Cercetarea, care nu a fost încă analizată de alţi oameni de ştiinţă, a fost prezentată la o conferinţă online internaţională dedicată sănătăţii pulmonare.

Tuberculoza, care afectează cel mai frecvent plămânii, este o boală infecţioasă cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis, numită şi "bacilul Koch", după numele descoperitorului său.

Cercetătorii sud-africani au evaluat transmiterea acestei bacterii la 39 de persoane infectate. Pentru aceasta, ei au măsurat în ce măsură această bacterie a pătruns în aer de la persoanele infectate atunci acestea respirau normal, profund şi când tuşeau.

Citește și: Cât de importantă este administrarea celei de-a a treia doză de vaccin Pfizer. Ce a arătat un studiu efectuat de oamenii de știință

După 5 minute, în toate cele trei cazuri s-au produs nori de particule care conţineau bacteria.

Tusea a produs de trei ori mai multe bacterii decât respiraţia, însă, potrivit cercetătorilor, faptul că respirăm continuu ar putea implica ideea că 90% dintre bacteriile care pătrund în aer de la o persoană infectată sunt transmise pe această cale.

De aici şi importanţa locurilor bine ventilate, potrivit cercetătorilor.

La începutul pandemiei de COVID-19, acest mod de transmitere prin nori de particule virale (aerosoli) a fost subestimat. De atunci însă a apărut un consens cu privire la faptul că acesta reprezintă un mod major de transmitere a bolii.

OMS estimează că 1,5 milioane de persoane mor de tuberculoză în fiecare an la nivel mondial, ceea ce face din tuberculoză cea mai letală boală infecţioasă (cu excepţia COVID-19).

Potrivit OMS, aproape un sfert din populaţia lumii este infectată cu bacteria tuberculozei, însă doar 5% din aceste persoane fac boala, majoritatea trăind în ţări cu venituri mici şi medii.

Te-ar putea interesa si:
Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii de persoane din toată lumea...
O boală necunoscută a ucis aproape 150 de persoane, într-o singură lună, în Congo. Cu ce simptome...
Ce este Boala X, maladia care ar putea fi de 20 de ori mai mortală decât Covid-19. OMS avertizează...

Partenerii noștri

gemenii turner

Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele...

Ross și Hugo Turner, frați gemeni britanici, și-au supus corpurile unui experiment inedit pentru a...