Scurta, dar glorioasă domnie a lui Jupiter, planeta cu cele mai multe luni din sistemul nostru solar, a luat sfârşit. Oamenii de ştiinţă au confirmat descoperirea a 62 de luni noi care orbitează Saturn, numărul total ajungând la 145, conform Live Science.
Acesta este un salt decisiv comparativ cu cele 95 de luni confirmate ale Jupiter.
Saturn este în prezent prima şi singura planetă din sistemul solar cu peste o sută de luni cunoscute, potrivit cercetătorilor de la Universitatea British Columbia, care au contribuit la noile descoperiri.
Echipa internaţională de cercetători a realizat aceste observaţii cu ajutorul datelor de la Telescopul Canada-Franţa-Hawaii din vârful vulcanului inactiv Mauna Kea din Hawaii, între 2019 şi 2021.
Analizând o serie de imagini secvenţiale prelevate în ferestre de observare de trei ore, echipa a identificat 62 de luni care avuseseră anterior fie o dimensiune prea mică, fie o intensitate prea scăzută pentru a fi detectate.
Unele dintre lunile mai mici măsurau doar 2,5 kilometri.
Toate cele 62 de luni recent detectate sunt "luni neregulate", ceea ce înseamnă că urmează traiectorii aflate pe orbite îndepărtate, eliptice, în jurul planetei lor gazdă şi deseori se mişcă în sens retrograd - sau în direcţia opusă rotaţiei lui Saturn.
Multe dintre aceste luni mici, neobişnuite, se grupează în orbite retrograde similare, sugerând că ar fi putut proveni dintr-o lună mai mare care s-a destrămat cu milioane de ani în urmă, potrivit cercetătorilor.
"Pe măsură ce limitele telescoapelor moderne cresc, găsim din ce în ce mai multe dovezi că o lună de dimensiuni moderate, care a orbitat Saturn în sens invers, a explodat în urmă cu 100 de milioane de ani", a spus Brett Gladman, profesor de astronomie şi astrofizică la UBC, citat într-un comunicat.
Se aşteaptă ca lunile noi să fie recunoscute la sfârşitul lui mai de către Uniunea Astronomică Internaţională - un grup de peste 12.000 de oameni de ştiinţă responsabil, printre altele, cu numirea corpurilor cereşti.
- Te-ar putea interesa si:
- NASA, misiune spațială de 5 miliarde $, pe o lună înghețată a lui Jupiter. "O şansă de a explora o...
- Imaginea unui ocean de vapori de apă, observată cu ajutorul unui telescop în jurul unei stele: "Un...
- Fenomenele astronomice majore ale lui 2024. Care este cel mai spectaculos eveniment din acest an