Consumul susţinut de antibiotice pentru o perioadă de timp mai lungă poate duce la o creştere a riscului de îmbolnăvire de cancer al colonului într-un interval de timp de 5 până la 10 ani după aceea, conform unui nou studiu realizat pe mai mult de 40.000 de cazuri de cancer în Suedia, transmite Live Science, conform Agerpres.
Studii anterioare au arătat că antibioticele pot provoca modificări de durată ale microbiomului - microbii care trăiesc în tractul digestiv - iar aceste modificări pot favoriza apariţia cancerului de colon. De această dată, în cel mai mare studiu epidemiologic pentru explorarea acestei legături, cercetătorii au ajuns la concluzia că riscul ridicat ar putea fi specific cancerelor din aşa-numitul colon proximal, partea colonului care se conectează la intestinul subţire şi porneşte din partea inferior-dreaptă a abdomenului.
Citește și: Mierea, aliat mai eficient și mai puțin dăunător împotriva simptomelor infecțiilor tractului respirator superior
"Este foarte clar, atunci când ne uităm la date, că este limitat la colonul proximal sau colonul din partea dreaptă", a declarat coordonatorul acestui studiu, Sophia Harlid, specialistă în oncologie de la Universitatea Umea din Suedia. Riscul de cancer legat de consumul de antibiotice este mai mare în partea de început a colonului proximal, denumit colon ascendent, "care se extinde din zona inferioară spre cea superioară-dreaptă a abdomenului".
Risc de a dezvolta cancer la colon pentru cei care iau antibiotice pentru mai mult de șase luni
Persoanele care au luat antibiotice pentru mai mult de șase luni se confruntă cu cel mai ridicat risc oncologic în colonul ascendent, cu 17% mai mare prin comparaţie cu persoanele care nu au luat deloc antibiotice, conform cercetării.
Însă chiar şi curele scurte de antibiotice sunt asociate unei creşteri a riscului de cancer de colon, deşi mult mai mic decât în cazul persoanelor care au luat acest tip de pastile pentru mai multe luni. Aceste date oferă un motiv în plus de prudenţă înainte de prescrierea antibioticelor, în afara problemei bacteriilor rezistente la aceste substanţe, conform lui Harlid.
Un studiu britanic a arătat rezultate similare
Aceste noi date confirmă rezultatele unui studiu similar, dar mai mic, realizat în Marea Britanie şi publicat în 2019 în jurnalul Gut. Studiul suedez "corespunde perfect rezultatelor altor studii care apar, ceea ce nu face decât să întărească ideea că există această asociere (între antibiotice şi riscul de cancer de colon n.r.)", a declarat Dr. Cynthia Sears, coordonatoarea studiului britanic.
Citește și: Studiu ingrijorator. Raurile si fluviile, inclusiv Dunarea, contin niveluri periculoase de antibiotice
Antibioticele nu sunt direct răspunzătoare de cancerul la colon
Însă este important de semnalat că aceste studii nu fac decât să identifice o corelaţie. Ele nu arată că antibioticele sunt direct răspunzătoare de cancerele de colon, a mai adăugat Sears, profesoară de medicină şi oncologie la Şcoala de medicină a Universităţii Johns Hopkins şi profesor de microbiologie moleculară şi imunologie la Bloomberg School of Public Health.
"Suntem de părere că problema este distrugerea echilibrului microbiomului" şi astfel unele bacterii infecţioase, precum Escherichia coli sau Klebsiella pneumoniae ajung să câştige proeminenţă, pe când în mod normal sunt ţinute sub control de alţi microbi, susţine Sears. Acest lucru poate duce la apariţia inflamaţiei în colon, generând substanţe chimice reactive care pot afecta ADN-ul şi pot genera tumori. În plus, căptuşeala internă a intestinului poate deveni mai permeabilă, fapt care le permite bacteriilor să se infiltreze în pereţii colonului, alături de nişte structuri care poartă denumirea de biofilm. Studiile au sugerat că aproape toate cazurile de cancer al colonului ascendent - aproape 90% - sunt asociate cu aceste biofilme, conform lui Sears.
Colonul proximal ar putea fi mai vulnerabil la aceste schimbări pentru că în el ajung cea mai mare parte a antibioticelor din intestinul subţire, explică Sears. Apoi, pe măsură ce aceste medicamente se deplasează prin colon, moleculele lor se descompun constant. Acest mecanism trebuie studiat în continuare, dar deocamdată, noul studiu întăreşte ipoteza că există o legătură între antibiotice şi cancerul de colon, a mai adăugat ea.
Noul studiu a folosit date din Registrul de Cancere Colorectale al Suediei pentru a identifica zeci de mii de pacienţi care au primit acest diagnostic între anii 2010 şi 2016. Datele din Registrul suedez al medicamentelor prescrise au permis identificarea consumului de antibiotice al acestor pacienţi între anii 2005 şi 2016, pentru a verifica dacă există vreo corelaţie. Apoi, datele pacienţilor bolnavi de cancer au fost comparate cu datele altor 200.000 de suedezi sănătoşi din punct de vedere oncologic, din populaţia generală.
Corelație între consumul de antibiotice și apariția cancerului în colonul ascendent
Echipa a identificat o corelaţie clară între consumul de antibiotice şi cancerul în colonul ascendent, dar nu au remarcat o astfel de legătură pentru cancerele apărute în colonul distal (rectum).
Cercetătorii au dorit să identifice de ce antibioticele influenţează apariţia cancerului în colonul ascendent. Pentru acest lucru, au căutat în registrul medicamentelor prescrierile de hipurat de metenamină - un medicament folosit pentru prevenţia infecţiilor urinare la persoanele care suferă des de această afecţiune.
Citește și: Bacteriile rezistente la antibiotice din spitale pot fi raspandite si de insecte
Deşi are proprietăţi antibacteriene, acest medicament nu afectează microbiomul intestinal pentru că se activează doar dacă urina este foarte acidă, a explicat Harlid. Astfel, pornind de la teoria că antibioticele cresc riscul de cancer pentru că distrug flora bacteriană din intestine, hipuratul de metenamină nu ar trebui să prezinte un risc similar. După analiza tuturor datelor disponibile echipa a confirmat această ipoteză de studiu: doar antibioticele care afectează microbiomul intestinal prezintă o legătură cu cancerul de colon, nu şi hipuratul de metenamină.
Aceste rezultate confirmă existenţa legăturii dintre antibiotice şi cancerul de colon, însă şi acest studiu are anumite limite. Spre exemplu, seturile de date nu au inclus informaţii cu privire la regimul alimentar al indivizilor din studiu, dacă erau sau nu fumători şi dacă consumau sau nu alcool - toţi factori de risc pentru cancerul de colon.
Foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- Studiu îngrijorător. Numărul deceselor anuale cauzate de cancer la nivel mondial aproape se va...
- Un vaccin cu bacterii modificate, promiţător ca imunoterapie împotriva cancerului. Cum funcționează
- Tehnica simplă de introdus în dietă pentru a slăbi și a spori longevitatea. Mare atenție pentru a...