tanar care vorbeste la telefonul mobil

Orice smartphone poate fi spionat, avertizează un specialist în securitate. Cât de simplu e pentru un hacker să facă asta fără a avea nevoie să instaleze un software

Orice smartphone poate fi spionat fără a fi nevoie să se instaleze software de către o terţă parte, a avertizat fondatorul unui start-up. / Foto: Shutterstock

Orice smartphone poate fi spionat fără a fi nevoie să se instaleze software de către o terţă parte, a avertizat fondatorul unui start-up, la Forumul Internaţional de Securitate Cibernetică (FIC) din Lille, unde a primit marele premiu al juriului, relatează AFP.

"Pentru 500 de dolari pe lună pe 'dark net', doar cunoscându-vă numărul, un hacker poate, de la distanţă şi fără ştirea voastră, să vă localizeze telefonul, să intercepteze şi să vă asculte apelurile şi SMS-urile şi MMS-urile, le trimite modificate sau poate apela de la numărul dumneavoastră de telefon ca şi când ar fi al lui", a explicat Jean-Michel Henrard.

Citește și: Experții în securitate, un nou avertisment pentru utilizatorii de telefoane cu Android: ”Nu descărcați această aplicație sub nicio formă!”

Compania sa a dezvoltat un sistem de protecţie împotriva acestui risc puţin cunoscut de hacking, prin care hackerii folosesc breşe de securitate din cartelele SIM sau sisteme care permit ca două persoane care nu au acelaşi operator să comunice, scrie Agerpres.

Acestea sunt defecte la fel de vechi ca şi reţelele. "Aceste protocoale de comunicare între operatori au fost concepute iniţial fără protecţie, deoarece doar operatorii aveau acces la ele. Acum, toată lumea poate avea acces la ele. Hackerii 'pot lansa astfel comenzi de atacuri'", a explicat Henrard.

Compania sa, un operator de securitate cibernetică mobilă, comercializează din 2020 o cartelă SIM cu firewall: utilizatorul este alertat în cazul unui atac şi astfel le poate bloca. Este destinată doar companiilor şi serviciilor de stat. 

De asemenea, sistemul detectează atacurile "IMSI-Catcher", un modus operandi mai cunoscut, folosit în special de serviciile de informaţii. El face posibilă interceptarea datelor sau a conversaţiilor prin simularea unei antene de reţea.

Citește și: Experții în securitate, un nou avertisment pentru utilizatorii de telefoane cu Android: ”Aceste aplicații îți fură parolele de la Facebook!”

Te-ar putea interesa si:
Cum să îmbunătățești securitatea cibernetică a dispozitivelor tale. Sfaturi simple și ușor de pus...
Cum se vor putea încărca telefoanele mobile fără priză și cabluri. Primele teste sunt deja reușite
Ameninţările online din perioada vacanţelor. Cele mai comune tipuri de fraudă și cum să le eviți

Partenerii noștri

lapte

De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor

Laptele este unul dintre cele mai consumate alimente din lume, fiind apreciat pentru gustul său...