Melbourne stabileşte un nou record şi devine oraşul cu cel mai îndelungat lockdown din cauza pandemiei de coronavirus. Capitala statului australian Victoria de pe coasta estică a Australiei a petrecut în total 246 de zile în lockdown, a anunţat agenţia de presă australiană AAP, citată de Agerpres.
Este cel mai lung lockdown cumulativ pentru orice oraş din lume, a raportat postul de televiziune ABC.
În prezent, Melbourne se află în cel de-al şaselea lockdown de la începutul pandemiei de coronavirus, iar actuala carantină va continua pentru încă cel puţin trei săptămâni.
Anterior, oraşul argentinian Buenos Aires deţinuse acest record.
Populaţia din Melbourne a început însă să îşi piardă răbdarea. Luna trecută, demonstranţii au ocupat străzile mai multe zile la rând pentru a protesta faţă de vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 a angajaţilor din construcţii.
Autorităţile din statul Victoria prognozează atingerea pragului de 70% în ceea ce priveşte acoperirea vaccinală a rezidenţilor de peste 16 ani pe 26 octombrie, o dată care ar putea să marcheze încheierea actualului lockdown, înainte ca restricţiile antiepidemice să fie relaxate şi mai mult după atingerea unei rate de vaccinare de 80%.
Premierul statului Victoria, Daniel Andrews, a declarat însă că nu exclude posibilitatea extinderii restricţiilor antiepidemice dacă va fi nevoie de o astfel de măsură.
Australia, o ţară cu o populaţie de 25 de milioane de locuitori, a încercat mult timp să elimine complet noul coronavirus printr-o strategie de tip „zero COVID-19”, dar, după ce nu a reuşit să controleze mai multe focare epidemiologice provocate de varianta Delta, s-a concentrat în mare parte pe atingerea ratelor de vaccinare, considerând că acestea reprezintă cheia ieşirii din lockdown.
Australia a înregistrat 105.000 de cazuri de coronavirus şi peste 1.200 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei.