Ne mai despart doar câteva zile de momentul în care românii dau ceasurile cu o oră înapoi și trec la ora de iarnă 2022. Trecerea la ora de iarnă are loc de fiecare dată în ultimul weekend al lunii octombrie, în timp ce trecerea la ora de vară se face în ultimul weekend din martie.
Trecerea la ora de iarnă se face după echinocțiul de toamnă, atunci când Soarele traversează ecuatorul ceresc și trece prin emisfera sudică. Echinocțiul de toamnă reprezintă în mod oficial sfârșitul verii și momentul în care ziua este egală cu noaptea.
Citește și: La ce riscuri te supui dacă începând de la această vârstă dormi doar cinci ore pe noapte sau chiar mai puțin
România trece la ora de iarnă în ultimul weekend din octombrie 2022
În noaptea de sâmbătă spre duminică, între 29 și 30 octombrie, în ultimul weekend din lună, românii își vor seta ceasurile cu o oră înapoi. Mai exact, ora 04:00 va deveni ora 03:00, ceea ce va însemna că ziua de 30 octombrie va avea 25 de ore, în loc de 24, fiind cea mai lungă zi din an.
Comisia Europeană a propus renunțarea la ora de iarnă, însă România nu a luat încă o decizie în acest sens.
De ce se schimbă ora
Sistemul de schimbare a orei a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, iar scopul a fost economisirea energiei, în special în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolulu, care au apărut în anii 1970.
În lunile de vara, ora este dată înainte pentru ca principalele activități să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală și în acest fel se economisește energia electrică necesară iluminatului.
Citește și: Ce riști dacă obișnuiești să mănânci margarină. Sistemul cardiovascular poate avea serios de suferit
Ce efecte are trecerea la ora de iarnă 2022 asupra organismului
Potrvit specialiștilor, trecerea la ora de iarnă 2022 are efecte asupra organismului, întrucât acesta are nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta.
Mai exact, se pare că trecerea la ora de iarnă poate determina apariția unei stări accentuate de oboseală, precum și scăderea vigilenței, creșterea nivelului de stres, tulburări de somn și chiar iritabilitate. De asemenea, poate apărea și astenia de toamnă. Tocmai de aceea, specialiștii recomandă schimbarea programului de somn, și anume mutarea orei de somn mai devreme pentru a nu resimți aceste schimbări.