Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat un apel urgent pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva unei infecţii bacteriene care ucide aproximativ 150.000 de bebeluşi în fiecare an, scrie Agepres.
Streptococii de grup B (SGB), care provoacă septicemii şi meningite, reprezintă o problemă de sănătate mult mai importantă decât se credea până în prezent, potrivit unui raport întocmit de OMS şi de London School of Hygiene and Tropical Medicine.
Citește și: Se schimbă ce știai despre tuberculoză. Simplul act de a respira ar putea fi un mod major de transmitere a bolii
Raportul a dezvăluit, de asemenea, că acest tip de bacterie reprezintă cauza principală pentru 500.000 de naşteri premature pe an şi pentru numeroase handicapuri permanente.
Documentul care confirmă amploarea fenomenului, în jur de 100.000 de sugari decedaţi şi de 50.000 de bebeluşi născuţi morţi în fiecare an, avertizează şi în ceea ce priveşte lacunele care există în colectarea datelor medicale, sugerând astfel că numărul real al victimelor ar putea fi mult mai mare.
"Acest studiu nou ne arată că streptococul de grup B este o ameninţare subevaluată pentru supravieţuirea şi bunăstarea nou-născuţilor, care are un impact devastator asupra unui număr foarte mare de familii din lume", a subliniat Philipp Lambach, care lucrează pentru programele de vaccinare din cadrul OMS.
Streptococii de grup B (SGB), care provoacă septicemii şi meningite, reprezintă o problemă de sănătate mult mai importantă decât se credea până în prezent
Din cauza efectelor devastatoare provocate de acest tip de bacterie, "OMS îndeamnă, alături de partenerii săi, la dezvoltarea de urgenţă a unui vaccin matern împotriva SGB", a adăugat Philipp Lambach.
Vaccinul împotriva streptococilor din grupul B ar putea salva sute de mii de oameni
Joy Lawn, profesoară la LSHTM, a subliniat că un astfel de vaccin ar putea salva sute de mii de vieţi şi a regretat că nu au fost obţinute mai multe progrese în această privinţă, în contextul în care ideea dezvoltării acestui ser a fost lansată în urmă cu peste trei decenii.
În medie, 15% dintre femeile însărcinate, reprezentând circa 20 de milioane pe an, sunt purtătoare ale acestui tip de bacterie vaginală.
Ea poate fi transmisă fetusului prin lichidul amniotic, precum şi în timpul naşterii, dacă bebeluşul vine pe lume în urma unei naşteri naturale. În fiecare an, 40.000 de copii suferă de tulburări neurologice cauzate de streptococii de grup B. În prezent, femeile purtătoare de SGB sunt tratate cu antibiotice în timpul naşterilor, pentru a se reduce astfel riscul de infectare a bebeluşilor. Însă procedura nu este adaptată în multe ţări.
Autorii documentului sunt de părere că un vaccin anti-SGB care ar fi administrat în timpul controalelor de rutină realizate pe durata sarcinii şi care ar viza 70% din femeile însărcinate ar permite să se evite moartea a 50.000 de bebeluşi în fiecare an.
Foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- Un vaccin cu bacterii modificate, promiţător ca imunoterapie împotriva cancerului. Cum funcționează
- O bacterie "topeşte" cancerul de cap şi gât, conform unei descoperiri revoluţionare, arată un studiu
- Ce este Boala X, maladia care ar putea fi de 20 de ori mai mortală decât Covid-19. OMS avertizează...