Peste 100.000 de femei au fost ținta unui atac revoltător, întrucât imaginile postate pe rețelele sociale au fost editate cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) și apoi răspândite pe internet.
Hainele acestora au fost înlăturate digital din fotografiile lor cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), iar apoi au fost răspândite prin intermediul aplicației de mesagerie Telegram, potrivit unui raport făcut public de compania Sensity.
Potrivit acestuia, între lunile iulie 2019 și iulie 2020, peste 104.000 de femei au fost ținta unui astfel de atac, iar pozele nude false au fost distribuite online.
Citește și: Aplicațiile pe care utilizatorii de Android trebuie să le elimine din telefon
Tehnologia folosită este un ”bot deepfake” ce utilizează computere pentru a genera imagini și videoclipuri care par reale și care sunt bazate pe surse reale. Aceeași tehnologie este folosită, printre altele, pentru a crea videoclipuri cu celebrități cu conținut pornografic.
Giorgio Patrini, directorul executiv al Sensity, susține, însă, că tehnologia de a folosi fotografii cu persoane private este relativ nouă.
”Orice persoană cu un cont pe o rețea de socializare online poate deveni o țintă”, a avertizat Patrini.
Citește și: Cum știi dacă cineva ți-a blocat numărul tău de telefon
Nu este pentru prima dată când au loc astfel de atacuri. În urmă cu un an de zile, o aplicație similară a fost închisă, însă experții cred că există mai multe versiuni de software ce circulă pe internet.
Credit foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- Restricții pentru adolescenții care folosesc Instagram. Vor fi plasaţi automat într-un nou tip de...
- Inundaţiile, prezise cu câteva zile în avans cu ajutorul inteligenţei artificiale
- Cum ar putea persoanele cu afecțiuni ale aparatului vocal să vorbească din nou. Soluția ingenioasă...