James Webb Space Telescope, illustration James Webb Space Telescope (JWST), illustration. This infrared telescope launch

O gaură neagră de dimensiuni record, descoperită cu ajutorul telescoapelor NASA

Telescopul James Webb. Profimedia/ IMAGO

Astronomii au descoperit cea mai îndepărtată gaură neagră observată vreodată cu ajutorul razelor X, datorită telescoapelor NASA, a anunţat agenţia spaţială americană, transmite Xinhua.

Gaura neagră se află într-un stadiu incipient de dezvoltare, care nu a mai fost observat anterior, în care masa sa este similară cu cea a galaxiei gazdă.

Prin combinarea datelor de la Observatorul cu raze X Chandra al NASA şi de la Telescopul Spaţial James Webb, aparţinând de asemenea agenţiei spaţiale americane, o echipă de oameni de ştiinţă a reuşit să identifice semnătura revelatoare a unei găuri negre, formată la doar 470 de milioane de ani după Big Bang.

Acest rezultat ar putea explica modul în care s-au format unele dintre primele găuri negre super-masive din univers, potrivit nasa.gov.

"Aveam nevoie de Webb pentru a găsi această galaxie remarcabil de îndepărtată şi de Chandra pentru a descoperi gaura ei neagră super-masivă", a declarat Akos Bogdan de la Centrul de Astrofizică - Harvard & Smithsonian (CfA), autorul principal al studiului, publicat în jurnalul Nature Astronomy, în care sunt descrise aceste rezultate.

"De asemenea, am profitat de o lupă cosmică, ce a amplificat cantitatea de lumină pe care am detectat-o", a explicat el. Acest efect de mărire este cunoscut sub numele de lentilă gravitaţională.

Echipa de cercetători a descoperit gaura neagră într-o galaxie numită UHZ1, în direcţia roiului de galaxii Abell 2744, situat la 3,5 miliarde ani-lumină de Pământ. Cu toate acestea, potrivit datelor prelevate cu ajutorul telescopului James Webb, galaxia este mult mai îndepărtată decât acest grup, la 13,2 miliarde de ani-lumină de Pământ, când universul avea doar 3% din vârsta sa actuală, potrivit NASA.

Apoi, două săptămâni de observaţii cu ajutorul Chandra au relevat prezenţa în această galaxie a unui semnături distincte a unei găuri negre supermasive în creştere.

Această descoperire este importantă pentru înţelegerea modului în care unele găuri negre super-masive pot atinge mase colosale la scurt timp după Big Bang. Se formează direct din colapsul unor nori masivi de gaz, creând găuri negre cu o greutate cuprinsă între 10.000 şi 100.000 de sori? Sau provin din exploziile primelor stele care au creat găuri negre cu o greutate cuprinsă între doar 10 şi 100 de sori?

"Există limitări fizice în ceea ce priveşte viteza cu care găurile negre pot creşte după ce s-au format, dar cele care se nasc mai masive au un avans. Este ca şi cum ai planta un puiet, care are nevoie de mai puţin timp pentru a se transforma într-un copac de dimensiuni normale decât dacă ai începe doar cu o sămânţă", a declarat Andy Goulding de la Universitatea Princeton, citat pe site-ul NASA, coautor al studiului, transmite Agerpres.

Echipa condusă de Akos Bogdan a găsit dovezi solide conform cărora gaura neagră nou descoperită s-a născut masivă. Se estimează că masa sa este între 10 şi 100 de milioane de sori, pe baza luminozităţii şi energiei razelor X. Acest interval de masă este similar cu cel al tuturor stelelor din galaxia în care se află, ceea ce contrastează puternic cu găurile negre din centrele galaxiilor din universul apropiat care, de obicei, conţin doar o zecime din masa stelelor galaxiei gazdă.

Atât masa considerabilă a găurii negre la o vârstă tânără, cât şi cantitatea de raze X pe care o produce şi luminozitatea galaxiei detectate de Webb, sunt în concordanţă cu predicţiile teoretice făcute în 2017 de coautoarea Priyamvada Natarajan de la Universitatea Yale în ceea ce priveşte o "gaură neagră de dimensiuni mari" formată direct din colapsul unui nor imens de gaz.

"Credem că aceasta este prima detecţie a unei găuri negre foarte mari şi cea mai bună dovadă obţinută până acum conform căreia unele găuri negre se formează din nori masivi de gaz", a declarat Natarajan. "Pentru prima dată observăm o scurtă etapă în care o gaură neagră super-masivă cântăreşte cam cât stelele din galaxia sa, înainte de a rămâne în urmă", a adăugat specialista.

Cercetătorii intenţionează să folosească aceste constatări şi alte rezultate dobândite cu ajutorul James Webb şi al altor telescoape pentru a completa o imagine mai amplă a universului timpuriu.

Te-ar putea interesa si:
O gaură neagră primordială creşte într-un ritm ''extrem'', mai rapid decât se credea posibil
Oamenii de ştiinţă au surprins momentul în care o gaură neagră supermasivă latentă s-a trezit la...
O gaură neagră cu o masă record de 33 de ori mai mare decât a Soarelui, descoperită din întâmplare...

Programul Zilei

Luni25.11
Marți26.11
Miercuri27.11
Joi28.11
Vineri29.11
Sâmbătă30.11
Duminică01.12
06:00 Ukraina: inceputul Holocaustului
06:55 Deasupra Americii
07:50 Joanna Lumley: mari orase ale lumii
08:40 Apocalipsa unei gauri negre
09:35 Din interiorul fabricii
10:35 Insulele
11:30 Calatorii cosmice
12:00 Noii oameni
12:49 Ultimele descoperiri
13:00 Arome din Thailanda
13:53 Digi Portret - Cristian Lascu
14:00 Legenda vs contemporan
14:50 Ultimele descoperiri
15:00 Descoperim secrete
15:48 O lume ciudata
16:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
16:53 Digi portret - Dan Perjovschi
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Deasupra Americii
18:52 Digi Portret - Razvan Penescu
19:00 Inteligenta artificiala si noi
19:50 O lume ciudata
20:00 Dovezi din spatiu
20:30 Dovezi din spatiu
21:00 Secrete de muzeu
21:46 O lume ciudata
22:00 Insulele
22:52 Digi Portret - Mihaela Glavan
23:00 Hemingway
23:55 Calatorii cosmice
00:20 Imprevizibilul nostru Soare
00:40 Noii oameni
01:30 Arome din Thailanda
02:25 Legenda vs contemporan
03:15 Descoperim secrete
04:05 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Hemingway
06:55 Deasupra Americii
07:50 Inteligenta artificiala si noi
08:40 Dovezi din spatiu
09:10 Dovezi din spatiu
09:40 Secrete de muzeu
10:30 Insulele
11:25 Calatorii cosmice
11:49 Curiozitati
12:00 Noii oameni
12:48 Curiozitati
13:00 Arome din insulele Thailandei
13:53 Digi Portret - Ionut Budisteanu
14:00 Legenda vs contemporan
14:49 Ultimele descoperiri
15:00 Descoperim secrete
15:48 O lume ciudata
15:57 Filler Digipedia - PLANETE
16:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
16:53 Portrete noi
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Deasupra Americii
19:00 Planeta noastra
19:53 Portrete noi
20:00 Dovezi din spatiu
20:30 Dovezi din spatiu
20:54 Digi Portret - Radu Gologan
21:00 Secrete de muzeu
21:46 O lume ciudata
21:54 Digi Portret - Catalin Cirstoveanu
22:00 Insulele
23:00 Hemingway
23:55 Calatorii cosmice
00:20 Ultimele descoperiri
00:40 Noii oameni
01:30 Arome din insulele Thailandei
02:25 Legenda vs contemporan
03:15 Descoperim secrete
04:02 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
04:05 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Hemingway
06:55 Deasupra Americii
07:50 Planeta noastra
08:45 Dovezi din spatiu
09:15 Dovezi din spatiu
09:40 Secrete de muzeu
10:30 Insulele
11:25 Calatorii cosmice
11:49 Ultimele descoperiri
12:00 Noii oameni
12:48 O lume ciudata
13:00 Arome de pe Valea Loarei
13:52 Portrete noi
14:00 Legenda vs contemporan
14:49 Ultimele descoperiri
15:00 Influencerii istoriei
15:53 Portrete noi
16:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
16:54 Portrete noi
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Deasupra Americii
18:51 Portrete noi
19:00 Planeta noastra
20:00 Dovezi din spatiu
20:30 Dovezi din spatiu
21:00 Secrete de muzeu
21:46 O lume ciudata
22:00 Ruda saraca a unei Prime Doamne
23:00 Hemingway
23:55 Calatorii cosmice
00:20 Curiozitati
00:35 Noii oameni
01:22 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
01:25 Arome de pe Valea Loarei
02:17 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
02:20 Legenda vs contemporan
03:10 Influencerii istoriei
04:05 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Hemingway
06:55 Deasupra Americii
07:50 Planeta noastra
08:45 Dovezi din spatiu
09:15 Dovezi din spatiu
09:40 Secrete de muzeu
10:30 Ruda saraca a unei Prime Doamne
11:25 Calatorii cosmice
11:49 Ultimele descoperiri
12:00 Ghicitoarea Sfinxului din Carpati
13:00 Arome din Insulele Marchize
13:53 Portrete noi
14:00 Legenda vs contemporan
14:50 O lume ciudata
15:00 Influencerii istoriei
15:53 Digi Portret - Razvan Suma
16:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
16:53 Digi portret: ANDREEA BORTUN
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Deasupra Americii
19:00 Planeta noastra
20:00 Eclipsele de soare
20:46 O lume ciudata
21:00 Din interiorul fabricii
23:00 Hemingway
23:55 Calatorii cosmice
00:20 O lume ciudata
00:30 Ghicitoarea Sfinxului din Carpati
01:25 Arome din Insulele Marchize
02:20 Legenda vs contemporan
03:10 Influencerii istoriei
04:05 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Hemingway
06:55 Deasupra Americii
07:50 Planeta noastra
08:42 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
08:45 Eclipsele de soare
09:35 Din interiorul fabricii
10:35 Calatorii cosmice
11:05 Calatorii cosmice
11:30 Calatorii cosmice
11:54 Digi Portret - Constantin Dumitriu
12:00 Ce se intampla cu epava Titanic
12:54 Digi Portret - Wargha Enayati
13:00 Arome din Seychelles
13:54 Digi Portret - Justin Ionescu
14:00 Legenda vs contemporan
14:49 Ultimele descoperiri
15:00 Influencerii istoriei
15:54 Ultimele descoperiri
16:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
16:52 Ultimele descoperiri
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
17:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
18:00 Deasupra Americii
18:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:00 Planeta noastra
19:54 Filler Ingrediente - Mierea
20:00 Destinatie: Pluto
20:53 Filler Cum sa prinzi 100 - HOREZU
21:00 DIGIPEDIA
21:25 Fillere Jurnalul de Stiinte
21:30 Cel mai vechi ADN
22:55 Filler Ingrediente - Mierea
23:00 Hemingway
23:55 Calatorii cosmice
00:23 Filler Cum sa prinzi 100 - HOREZU
00:30 Ce se intampla cu epava Titanic
01:25 Arome din Seychelles
02:20 Legenda vs contemporan
03:10 Influencerii istoriei
04:05 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
04:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Hemingway
06:55 Planeta noastra
07:50 Destinatie: Pluto
08:45 DIGIPEDIA
09:10 Cel mai vechi ADN
10:35 Povesti din stiinta
11:44 Ultimele descoperiri
12:00 Constructori din antichitate: Amazon
12:55 Filler Ingrediente - Strugurele
13:00 Arome din Venetia
13:53 Digi Portret - Stefan Caltia
14:00 Legenda vs contemporan
14:49 Curiozitati
15:00 Influencerii istoriei
15:53 Digi Portret - Dan Dinu
16:00 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
16:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
17:00 Legendarul metrou parizian
17:53 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
18:00 Cel mai utilizat mijloc de transport
18:50 Ultimele descoperiri
19:00 Planeta noastra
19:54 Filler Ingrediente - Graul
20:00 Miniversul
20:51 Filler Ingrediente - Cafeaua
20:56 Filler Ingrediente - Cafeaua 2
21:00 Aparitia mamiferelor
21:54 Filler Tinutul Buzaului
22:00 Nazistul
22:54 Filler Ingrediente - Berea
23:00 Hemingway
23:55 Misterul avionului prabusit
00:24 O lume ciudata
00:35 Constructori din antichitate: Amazon
01:30 Arome din Venetia
02:25 Legenda vs contemporan
03:15 Influencerii istoriei
04:10 O ceasca de ceai cu o mie de povesti
05:02 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
05:05 Legendarul metrou parizian
06:00 Hemingway
06:55 Cel mai utilizat mijloc de transport
07:45 Planeta noastra
08:40 Miniversul
09:31 Fillere Jurnalul de Stiinte
09:35 Aparitia mamiferelor
10:30 Padurea subacvatica
11:25 Ultimele descoperiri
11:55 FILLER COLECTIONARII 2 VASILE GRIGORE
12:00 Picturi celebre
12:53 Filler Calusarii
13:00 Imperiul vikingilor
13:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
14:00 Arome din Romania
14:54 Filler Vocile Operei 1
15:00 Cele mai mari orase ale lumii
15:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
16:00 Inginerie pentru viitor
16:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:00 Ecouri din trecut
17:30 Ecouri din trecut
17:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
18:00 Ce s-a intamplat in Roanoke
18:46 Ultimele descoperiri
19:00 Marile imperii ale antichitatii
19:50 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
20:26 Filler Cum sa prinzi 100 - CLUBUL SENIORILOR
20:30 DIGIPEDIA
21:00 Din interiorul fabricii
22:00 Insulele
22:51 Filler Colectionarii - PARIZESCU
22:55 Nazismul
23:47 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
23:50 Ultimele descoperiri
00:19 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
00:25 Picturi celebre
01:20 Imperiul vikingilor
02:12 Filler Digipedia - ISTORIA POLITICA
02:15 Arome din Romania
03:10 Cele mai mari orase ale lumii
04:01 Filler Colectionarii - 3
04:05 Inginerie pentru viitor
05:00 Ecouri din trecut
05:30 Ecouri din trecut

Partenerii noștri

stea (2)

„Steaua colosală”. Prima imagine detaliată a unei stele din afara galaxiei noastre, obţinută de ESO

Oamenii de ştiinţă de la Observatorul European Austral au reuşit să obţină o imagine detaliată a...