Numărul cazurile de COVID-19 la nivel global a depăşit 500 de milioane, potrivit unui bilanţ făcut public în 14 aprilie.
Transmiterea accelerată a BA.2, subvariantă Omicron. este considerată cauza revenirii recente a pandemiei în China, precum şi a numărului record de infecţii din Europa. A fost denumită ''varianta silenţioasă'' întrucât este puţin mai dificil de depistat decât alte variante, scrie Agerpres.
Coreea de Sud înregistrează cel mai mare număr zilnic mediu de cazuri noi, raportând peste 182.000 de noi infectări zilnic, ceea ce reprezintă unul din fiecare patru infectări la nivel global, potrivit unei analize Reuters.
Numărul cazurilor noi de Covid-19, în creștere în 20 de țări
Numărul cazurilor noi este în creştere în 20 din peste 240 de ţări şi teritorii monitorizare, inclusiv Taiwan, Thailanda şi Bhutan.
Citește și: Pfizer pregătește un vaccin împotriva tuturor variantelor de coronavirus. S-ar putea lansa în această toamnă
Shanghai se confruntă cu cel mai grav focar de COVID-19 de când virusul a apărut pentru prima dată în Wuhan, la sfârşitul anului 2019, raportând aproape 25.000 de noi cazuri locale, deşi politica de carantină a oraşului este criticată pentru separarea copiilor de părinţi şi amestecarea cazurilor asimptomatice cu cele care prezintă simptome.
''Prevenirea şi controlul epidemiei din Shanghai se află în stadiul cel mai dificil şi mai critic'', a declarat Wu Qianyu, un oficial din cadrul comisiei sanitare municipale, în cadrul unei conferinţe de presă.
Unele ţări europene se confruntă în prezent cu o creştere uşoară în ceea ce priveşte numărul de cazuri sau chiar cu o scădere, dar în regiune au fost raportate în continuare peste un milion de cazuri la fiecare două zile, potrivit bilanţului alcătuit de Reuters.
Numărul cazurilor de Covid-19, în scădere în Germania, Italia și Marea Britanie
În Germania, media pe şapte zile a numărului de noi infectări a scăzut şi este în prezent la 59% faţă de vârful precedent de la finalul lunii martie. Numărul cazurilor noi este de asemenea în scădere în Regatul Unit şi Italia, în timp ce în Franţa se menţine constant.
Citește și: OMS a decis să mențină Covid-19 la nivel de pandemie. “Nu este momentul să lăsăm garda jos”
Per ansamblu, cazurile de COVID-19 în Statele Unite s-au redus accentuat după ce au atins niveluri record în ianuarie, dar resurgenţa infectărilor în regiuni din Asia şi Europa a stârnit temeri că un alt val ar putea urma în Statele Unite.
Agenţia naţională de sănătate publică din Statele Unite a afirmat luni că subvarianta BA.2 a Omicron este, potrivit estimărilor, responsabilă pentru aproape trei din fiecare patru variante de coronavirus de pe teritoriul ţării.
Varianta BA.2 reprezintă în prezent circa 86% din toate cazurile secvenţiate la nivel global, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Se ştie că aceasta este mai transmisibilă decât subvariantele BA.1 şi BA.1.1 ale Omicron. Cu toate acestea, datele disponibile până în prezent, sugerează că BA.2 nu are o probabilitate mai mare de a cauza forme severe de boală.
Oamenii de ştiinţă subliniază în continuare faptul că vaccinurile sunt critice pentru a evita devastarea pe care o poate cauza virusul. Din 2020, circa 37% dintre cazurile globale s-au înregistrat în Europa, 21% în Asia şi 17% în America de Nord.
6,5 milioane de oameni au murit din cauza Covid-19
Circa 6,5 milioane de persoane au decedat din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei. Statele Unite au raportat cel mai mare număr de decese, urmate de Rusia, Brazilia şi India.
Rusia a depăşit Brazilia şi se află pe locul al doilea la numărul de decese asociate COVID-19, au arătat joi datele provenite de la instituţiile statistice din Rusia şi calculele făcute de Reuters.
Foto: Profimedia
- Te-ar putea interesa si:
- Efectele negative ale carantinei din timpul pandemiei de Covid asupra creierului adolescenţilor...
- Problemele de sănătate persistă în cazul persoanelor spitalizate cu Covid la începutul pandemiei...
- Ce este Boala X, maladia care ar putea fi de 20 de ori mai mortală decât Covid-19. OMS avertizează...