Oamenii de ştiinţă au descoperit viermi giganţi sub scoarţa terestră pe fundul oceanelor, sugerând, într-un studiu publicat marţi în revista Nature, că ecosistemele acestor medii ostile sunt mai mari decât ne-am imaginat, relatează AFP.
Cine nu a ridicat niciodată o piatră îngropată în pământ pentru a descoperi o lume plină de viaţă? Aşa a făcut o echipă de cercetători la o adâncime de 2.515 metri în largul coastei Americii Centrale.
Sub acest lanţ muntos subacvatic, care traversează Oceanul Pacific de la nord la sud, două plăci tectonice se îndepărtează una de cealaltă, creând, printre altele, căi hidrotermale prin care se scurge apă încălzită de magmă şi încărcată cu compuşi chimici.
Aceste oaze subacvatice, a căror existenţă a fost descoperită abia în anii '70, găzduiesc o biodiversitate unică. Viermi giganţi (care construiesc un tub în care trăiesc) şi midii se dezvoltă sub o presiune de 250 de ori mai mare decât cea a suprafeţei şi în întuneric total, în simbioză cu bacterii care produc nutrienţi din minerale.
Echipa de oameni de ştiinţă a încercat să înţeleagă cum se deplasează larvele de vierme care colonizează rapid noile câmpuri de surse hidrotermale după o erupţie.
Pentru a colecta mostre la o asemenea adâncime, echipa a folosit un vehicul subacvatic acţionat de la distanţă, conceput pentru a explora adâncurile mării, echipat cu camere, braţe manipulatoare şi un utilaj pentru forare.
În grote, de aproximativ 10 cm înălţime, dintre care una adăposteşte viermi care măsoară până la 41 cm lungime, există condiţii apropiate de cele de la suprafaţă: "o temperatură care ajunge la 25°C, oxigen şi hidrogen sulfurat toxic în concentraţii moderate", a explicat Monika Bright, profesor de biologie marină la Universitatea din Viena şi coautor al studiului.
"Este important să ştim cine locuieşte acolo şi unde pentru a-i putea proteja de exploatarea minieră în adâncurile mării. Această faună este unică şi trebuie protejată", a avertizat ea
- Te-ar putea interesa si:
- „Când credeam că nu mai e nimic de descoperit pe Terra”. Ce au găsit oamenii de știință în...
- Oamenii de ştiinţă au descoperit în premieră chihlimbar în Antarctica. „Încă o piesă a puzzle-ului”
- Oamenii de ştiinţă confirmă existenţa supersolidităţii, o nouă stare de agregare a materiei