Peisajul din tabloul "Gioconda" de Leonardo da Vinci a stârnit dezbateri nesfârşite, unii istorici de artă sugerând că priveliştea a fost imaginară şi idealizată, iar alţii susţinând că există diverse legături cu anumite locuri din Italia.
Acum, un geolog şi istoric de artă renascentistă crede că a rezolvat în sfârşit misterul uneia dintre cele mai faimoase picturi din lume. Ann Pizzorusso şi-a combinat cele două domenii de expertiză pentru a sugera că Leonardo a pictat mai multe caracteristici recognoscibile ale oraşului Lecco, situat pe malul lacului Como, în regiunea Lombardia din nordul Italiei.
Pizzorusso a comparat podul lui Leonardo, lanţul muntos şi lacul din "Mona Lisa" cu podul Azzone Visconti din Lecco, din secolul al XIV-lea, cu Alpii de sud-vest care domină zona şi cu Lacul Garlate, despre care se ştie că a fost vizitat de Leonardo în urmă cu 500 de ani, scrie The Guardian, citat de News.ro.
Asemănările sunt de netăgăduit, a spus ea. "Sunt atât de încântată de acest lucru. Chiar simt că este un home run".
Teoriile anterioare au inclus o afirmaţie din 2011 potrivit căreia un pod şi un drum din Mona Lisa aparţin oraşului Bobbio, un orăşel din nordul Italiei, şi o descoperire din 2023 potrivit căreia Leonardo ar fi pictat un pod din provincia Arezzo.
Dar concentrarea asupra podului, a spus ea, nu a fost suficientă. "Podul arcuit era omniprezent în toată Italia şi Europa şi multe dintre ele arătau foarte asemănător. Este imposibil să identifici un loc exact doar pornind de la un pod. Toţi vorbesc despre pod şi nimeni nu vorbeşte despre geologie. Geologii nu se uită la picturi, iar istoricii de artă nu se uită la geologie. Istoricii de artă au spus că Leonardo şi-a folosit întotdeauna imaginaţia, dar puteţi da acest tablou oricărui geolog din lume şi va spune ceea ce spun eu despre Lecco. Chiar şi un non-geolog poate vedea acum asemănările", a mai adăugat Ann Pizzorusso.
Ea a remarcat că rocile din Lecco sunt calcaroase şi că Leonardo şi-a reprezentat rocile într-o culoare alb-cenuşie - "ceea ce este perfect, pentru că acesta este tipul de rocă de acolo". Ea a adăugat că, spre deosebire de Lecco, nici Bobbio şi nici Arezzo nu au un lac: "Aşa că avem dovezi cu adevărat perfecte la Lecco".
Cercetările sale anterioare despre Leonardo au implicat studierea ambelor versiuni ale Fecioarei de pe stânci - cea din Luvru de la Paris şi replica din Galeria Naţională din Londra. Până în 2010, Galeria Naţională a crezut că cea pe care o deţinea era în principal opera unor asistenţi, dar, după ce a restaurat-o, a declarat că este posibil ca Leonardo să fi pictat el însuşi întregul tablou.
Analiza lui Pizzorusso a vegetaţiei şi geologiei din peisajul din jurul figurilor centrale a relansat dezbaterea. Ea a concluzionat: "Botanica din versiunea de la Luvru este perfectă, prezentând plante care ar fi prosperat într-o grotă umedă şi întunecată. Însă plantele din versiunea londoneză sunt inexacte. Unele nu există în natură".
Ea a remarcat că Leonardo le-a insuflat întotdeauna elevilor săi importanţa reprezentării exacte a naturii. Pentru ultimele sale cercetări despre "Mona Lisa", a vizitat Lecco, mergând pe urmele lui Leonardo: "Ştim din caietele sale că a petrecut mult timp explorând zona Lecco şi teritoriul aflat mai la nord".
Michael Daley, director al organizaţiei ArtWatch UK, a declarat despre concluziile lui Pizzorusso: "Pentru că are cunoştinţe ştiinţifice de bună credinţă, atunci când observă lucruri la Leonardo - cel mai ştiinţific artist din toate timpurile - acestea sunt importante. Istoricii de artă speculează cu toţii cu privire la locul în care a fost pictată "Mona Lisa". Oricine vede un pod crede că a fost acolo. Dar Pizzorusso a fixat în mod convingător locaţia cu dovezi ale prezenţei lui Leonardo în zonă, geologia acesteia şi, desigur, un pod".
Jacques Franck, un fost consultant al Luvru pentru Leonardo, a declarat: "Nu mă îndoiesc nicio secundă că Pizzorusso are dreptate în teoria sa, având în vedere cunoaşterea perfectă a geologiei ţării italiene - şi mai precis a locurilor în care Leonardo a călătorit în timpul vieţii sale, care ar putea corespunde peisajului muntos din Gioconda".
În acest weekend, Pizzorusso şi-a prezentat dovezile la o conferinţă de geologie din Lecco. "Sunt euforică în legătură cu aceste descoperiri şi există o posibilitate aproape certă ca Leonardo să fi pictat exact din locul în care se desfăşoară conferinţa noastră", a spus ea.
Citește și: Mesaje secrete ascunse in tablouri celebre. Ce secret ascunde Mona Lisa
- Te-ar putea interesa si:
- Un mister care a alimentat nenumărate dispute. Podul pictat pe fundalul celebrei picturi „Mona...
- "Capul unui urs", o schiță făcută de Leonardo da Vinci, ar putea fi vândută cu 16 milioane de dolari