carne

Dieta populară care ar putea crește riscul de demență. Oamenii care o urmează "se joacă cu focul", avertizează un medic

Dieta carnivoră / Foto: Shutterstock

Medicii avertizează că o dietă carnivoră (bazată exclusiv pe produse de origine animală) poate fi responsabilă pentru apariția mai multor probleme serioase de sănătate, printre care boli de inimă și demență. 

„Este ceva care m-ar îngrijora, faptul că oamenii se expun riscului de apariție a bolilor cardiovasculare și chiar de demență. Cred că se joacă cu focul, având în vedere că nu avem studii pe termen lung care să arate efectul acestei diete în timpuri moderne ”, a comentat medicul generalist britanic Rupy Aujla în legătură cu cei care duc o dietă bazată în special pe carne.

Dr. Aujla a transmis, în podcastul său, că există o serie de pericole de care ar trebui să fie conștienți oamenii care apelează la dieta carnivoră, scrie Daily Mail.

Citește și: Pericolul din spatele consumului de carne. Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci mai mult de trei porții pe săptămână

Deși unii ar fi tentați să treacă la o dietă carnivoră pentru a simți mai ușor senzația de șațietate, a evita carbohidrații și a da jos câteva kilograme, acest stil de viață alimentar nu ar trebui susținut o perioadă lungă, pentru că ar putea aduce mari dezavantaje.

„Vă expuneți unui risc sever de boli cardiovasculare și demență, precum și la tot ceea ce vine cu acestea”, susține medicul Rupy Aujla.

Doctorul a evidențiat riscul crescut de afectare a funcției mușchiului cardiac și impactul asupra sănătății celulelor, care ar putea crește inflamația cronică. În plus, cel mai îngrijorător aspect este creșterea nivelului de colesterol și legătura lui cu problemele cardiovasculare și demența.

Carnea este o sursă bună de proteine, de care organismul are nevoie pentru a menține și a construi mușchi, și poate oferi, de asemenea, o sursă bună de vitamine și minerale precum fierul, zincul și vitaminele B.

Cu toate acestea, medicii sfătuiesc ca oamenii „să aleagă bucăți slabe și să limiteze consumul de carne roșie și prelucrată pentru a maximiza beneficiile pentru sănătate, minimizând în același timp aspectele negative, cum ar fi conținutul ridicat de grăsimi saturate care poate crește riscul de colesterol ridicat”.

Citește și: De ce nu trebuie să speli carnea de pui înainte de a o găti. Obiceiul banal îți poate afecta sănătatea

 

 
Te-ar putea interesa si:
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital: „M-am trezit într-o zi și urinam sânge”
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă...
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...

Partenerii noștri

lapte

De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor

Laptele este unul dintre cele mai consumate alimente din lume, fiind apreciat pentru gustul său...