Numărul infecțiilor cu noul coronavirus crește de la o zi la alta, iar în același timp mai multe companii lucrează la un vaccin. Oamenii de știință, însă, atrag atenția că apariția acestuia ar putea să nu împiedice persoanele să se îmbolnăvească ori să moară.
În ciuda faptului că mai multe companii farmaceutice se întrec în realizarea unui vaccin împotriva coronavirusului, oamenii de știință atrag atenția că un astfel de produs ar putea să nu fie suficient de puternic pentru a preveni îmbolnăvirea ori moartea oamenilor.
Mai multe vaccinuri au intrat în cea mai avansată etapă de testare - cunoscută sub numele de ”faza a treia” - și ar putea fi declarate eficiente în viitorul apropiat. Totuși, studiile sunt bazate doar pe cazuri ușoare și nu se știe dacă acestea vor fi eficiente în cazul persoanelor vulnerabile ori care au făcut forme severe de coronavirus, arată un raport al British Medical Journal (BMJ).
”Niciunul dintre studiile în curs de desfășurare nu este conceput pentru a stabili dacă vaccinurile vor spitalizările, utilizarea terapiei intensive ori decesele. De asemenea, nu este studiată nici posibilitatea de a stopa transmiterea virusului în urma administrării unui vaccin.”, a declarat medicul Peter Doshi.
Mai multe companii farmaceutice, între care Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson, lucrează la producerea unui vaccin, despre care se spune că va fi gata în viitorul apropiat.
De asemenea, uPatrick Vallance, principalul consilier științific al Marii Britanii a afirmat că noul coronavirus va deveni ”endemic”, precum virusul gripal anual.
"Noțiunea de eliminare a Covid-19 nu este corectă, pentru că va reveni", a spus acesta, subliniind că o singură boală a fost "eradicată cu adevărat" datorită unui vaccin foarte eficace, iar această a fost variolă.
"Nu putem fi siguri, dar cred că este puțin probabil să ajungem la un vaccin cu adevărat sterilizant, ceva care oprește complet infecția, și este probabil că această boală să circule și să fie endemică, această este cea mai bună evaluare a mea", a spus Vallance Comisiei pentru strategia de securitate națională de la Londra.
La nivel global se înregistrează 40.856.197 cazuri confirmate de infecție cu
coronavirus, din care 1.125.756 decese. Au fost raportate 356.990 cazuri noi, din care 6.473 decese.
Credit foto: Shutterstick
- Te-ar putea interesa si:
- Studiu îngrijorător. Numărul deceselor anuale cauzate de cancer la nivel mondial aproape se va...
- Un vaccin cu bacterii modificate, promiţător ca imunoterapie împotriva cancerului. Cum funcționează
- Ce este Boala X, maladia care ar putea fi de 20 de ori mai mortală decât Covid-19. OMS avertizează...