Un anumit tip de cancer face mai multe victime ca oricand la nivel european. In fiecare an, 95.000 de europeni mor din cauza acestei boli grave.
Cancerul de pancreas a devenit cel mai letal cancer la nivel european. Mortile cauzate de aceasta boala s-au dublat in ultimele 3 decenii, la nivelul de zeci de mii, potrivit unui raport al Unitatii Europene de Gastroenterologie, scrie Daily Mail.
Rata de mortalitate a bolii a crescut cu 5% din 1990 pana in 2016 la nivel european, insa a crescut cu un procent semnificativ mai mare in alte tari, precum Romania si Cipru, cu o crestere de 31%.
Alte tari, precum Polonia si Belgia, au inregistrat scaderi de 11, respectiv 7 la suta. In Marea Britanie, mai putin de 1% dintre pacienti traiesc mai mult de 10 ani de la diagnosticare.
Citeste si: Din ce in ce mai multi barbati se imbolnavesc de cancer de piele. Care e cauza
Boala are cea mai mica rata de supravietuire dupa diagnostic dintre toate tipurile de cancer - in medie, doar 4.5 luni. In ciuda acestor statistici, cancerul de pancreas primeste mai putin de 2% din fondul de cercetare pentru cancer.
“Daca vom lua masuri impotriva celui mai letal cancer al continentului, trebuie sa discutam despre finantarea insuficienta pentru cercetare; e un punct in care Uniunea Europeana poate face primul pas,” a declarat profesorul Markus Peck, de la Unitatea Europeana de Gastroenterologie.
Pe primul loc la nivel european se situeaza Ungaria, cu 12.29 morti din 100.000, urmata de Republica Ceha si Danemarca. Romania se afla la capatul opus: in topul tarilor cu cea mai mica rata de mortalitate cauzata de cancerul de pancreas, ne situam pe locul 7, cu 8.9 morti la 100.000.
- Te-ar putea interesa si:
- Studiu îngrijorător. Numărul deceselor anuale cauzate de cancer la nivel mondial aproape se va...
- Un vaccin cu bacterii modificate, promiţător ca imunoterapie împotriva cancerului. Cum funcționează
- O dieteticiană care lucrează cu bolnavi de cancer, despre alimentele și băuturile pe care nu le...