Germania a înregistrat pentru prima dată de la începutul pandemiei de coronavirus peste 300.000 de cazuri noi de COVID-19 într-o singură zi, potrivit datelor publicate joi, 24 martie, de autorităţile sanitare din această ţară, scrie Agerpres.
În Germania, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 318.387 de infectări noi, în comparaţie cu recordul precedent de 294.931 de cazuri, stabilit săptămâna trecută, au raportat specialiştii de la Institutul Robert Koch (RKI).
Citește și: Studiu: Efectele COVID-19 asupra creierului par să se confirme, inclusiv în cazul formelor uşoare
Cel mai recent bilanţ zilnic anunţat de RKI a inclus şi 300 de decese asociate COVID-19, în creştere faţă de recordul precedent, stabilit tot săptămâna trecută şi care era de 278 de decese într-un interval de 24 de ore. De asemenea, rata de incidenţă a infectărilor, calculată la şapte zile, a ajuns la 1,752 şi a stabilit un nou record în Germania.
De la începutul pandemiei, RKI a raportat 19.596.530 de cazuri de COVID-19 şi 127.882 de decese asociate acestei maladii.
Specialiştii din domeniul medical estimează însă că numărul real al infectărilor şi cel al deceselor asociate COVID-19 sunt mult mai mari, întrucât numeroase infectări nu sunt depistate.
Foto: Profimedia
- Te-ar putea interesa si:
- Cel mai mic cod QR din lume, creat de fizicienii germani. De şapte ori mai mic comparativ cu o...
- Efectele negative ale carantinei din timpul pandemiei de Covid asupra creierului adolescenţilor...
- Problemele de sănătate persistă în cazul persoanelor spitalizate cu Covid la începutul pandemiei...