melancolie, depresie

Expresiile faciale ale unei persoane, în timp ce urmărește un film amuzant sau emoționant, cheia în diagnosticarea unei forme severe de depresie

Melancolie, depresie / Foto: Profimedia

O echipă de oameni de ştiinţă australieni a realizat o descoperire importantă în diagnosticarea unei forme severe de depresie, prin analizarea expresiilor faciale şi a activităţii cerebrale a persoanelor afectate, transmite agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Oameni de ştiinţă de la Institutul de Cercetări Medicale QIMR Berghofer din statul australian Queensland au anunţat că au descoperit o modalitate de diagnosticare a melancoliei prin analizarea unei persoane în timp ce vizionează un film.

Melancolia este o formă severă de depresie. Persoanele afectate de melancolie pot experimenta tristeţe profundă, de lungă durată, şi încetinirea vorbirii, a gândurilor şi a mişcărilor, fiind mai puţin susceptibile să răspundă la tratamente psihologice şi având adesea nevoie de medicamente puternice sau de stimulare cerebrală pentru a-şi reveni.

Phillip Mosley, cercetător la QIMR Berghofer şi autorul principal al noului studiu, a declarat că diagnosticarea precoce şi precisă a melancoliei este esenţială.

Echipa de cercetare a utilizat inteligenţa artificială (AI) pentru a analiza expresiile faciale a 70 de participanţi la studii clinice cu depresie în timp ce urmăreau un film amuzant. Participanţii au vizionat apoi un scurtmetraj emoţionant, în timp ce le era evaluată activitatea cerebrală.

Mosley a declarat că participanţii cu melancolie au răspuns diferit la stimuli comparativ cu persoanele cu depresie non-melancolică.

"Persoanele cu melancolie erau inexpresive şi nu zâmbeau în timpul unui videoclip amuzant. Această diferenţă vizibilă a fost confirmată matematic atunci când am făcut o analiză completă a mişcărilor muşchilor faciali implicaţi în zâmbet", a spus el.

În plus, creierul persoanelor cu melancolie a înregistrat un răspuns aplatizat sau estompat în timpul scenelor stimulante dintr-un film emoţionant.

"Cercetarea va permite medicilor generalişti şi altor clinicieni să diagnosticheze mai rapid şi mai precis persoanele cu depresie melancolică, făcându-le să se simtă din nou bine şi conectate cu cei dragi", a precizat Mosley.

Echipa va explora în continuare teoria conform căreia depresia melancolică ar putea fi tratată mai bine prin neuromodulare, o tehnică medicală ce utilizează stimularea electrică sau agenţi chimici pentru a îmbunătăţi funcţionarea sistemului nervos. 

Citește și: Joggingul, un antidepresiv de luat în seamă. În unele cazuri, alergarea poate funcționa mai bine decât medicamentele pentru tratarea depresiei și anxietății

Citește și: Pericolul din spatele medicamentelor pentru tratarea depresiei. Ce se întâmplă dacă sunt administrate timp de un an de zile

Citește și: O lună fără alcool îți poate îmbunătăți sănătatea? 5 schimbări pozitive pe care le-ai putea observa

Te-ar putea interesa si:
Secretul unui intestin fericit și al unei minți echilibrate. Fructele care pot scădea semnificativ...
Obezitatea, asociată cu depresia, în special la femei, potrivit unui nou studiu
Joggingul, un antidepresiv de luat în seamă. În unele cazuri, alergarea poate funcționa mai bine...

Partenerii noștri

lapte

De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor

Laptele este unul dintre cele mai consumate alimente din lume, fiind apreciat pentru gustul său...