Cel mai scund bărbat din lume este, potrivit Guinness World Records, un tânăr de 20 de ani, din Iran, care măsoară cu șapte centimetri mai puțin decât precedentul deținător al recordului.
Potrivit Mirror, Afshin Esmaeil Ghaderzadeh, un bărbat de 20 de ani, din Iran, a fost desemnat de Guinness World Records, cel mai scund bărbat din lume, acesta având o înălțime de doar 65,24 centimetri.
Conform sursei citate, bărbatul este cu aproape 7 centimetri mai scund decât deținătorul precedent al recordului, Edward "Nino" Hernandez (Columbia), în vârstă de 36 de ani. Afshin este al patrulea cel mai scund om verificat vreodată de Guinness World Records.
Acesta trăiește într-un sat izolat din comitatul Bukan, provincia Azerbaidjanului de Vest, Iran și vorbește fluent atât limba kurdă, dar și persana, vorbind dialectul farsi.
Tânărul a cântărit doar 700 de grame la naștere, iar acum are 6,5 kilograme și nu a avut deloc o viață ușoară, căci niciodată nu a putut să meargă la școală din cauza înălțimii sale mici.
"Continuarea tratamentului și slăbiciunea fizică a fiului meu sunt principalele motive pentru care a încetat să mai studieze, altfel nu are probleme psihice", a declarat tatăl lui Afshin, Esmaeil Ghaderzadeh.
Să intre în Cartea Recordurilor, însă, este o reușită pentru el, căci acesta întâmpină probleme financiare.
”Să fiu în Guinness Worlds Records e un vis împlinit. Uneori nu-mi vine să cred. E ca și cum te-ai trezi în dimineața următoare și toată lumea știe cine ești. E magic.”, a spus Afshin, adăugând: ”Îmi place să fiu în centrul atenției. Sper să pot să-i ajut pe părinții mei, sper ca recunoașterea globală să mă ajute să-mi îndeplinesc acest vis.”, a spus el.