Egiptul va reveni la ora de vară după o pauză de şapte ani, a anunţat miercuri guvernul de la Cairo, comunicând cea mai recentă măsură vizând economisirea de energie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Anul trecut, guvernul egiptean a anunţat o serie de măsuri de reducere a consumului de energie guvernamental şi comercial, astfel încât Egiptul să poată exporta mai mult gaz natural, o sursă crucială de valută.
Trecerea la ora de vară 'are loc în lumina condiţiilor globale şi a schimbărilor economice, în contextul în care guvernul urmăreşte să raţionalizeze consumul energetic', a precizat executivul.
Această practică, ce a fost introdusă şi eliminată în diferite momente din istoria Egiptului, a fost folosită ultima dată în 2014 şi este văzută de unii ca fiind o relicvă a regimurilor anterioare.
Conform deciziei guvernului, ceasurile vor fi date cu o oră înainte în ultima zi de vineri a lunii aprilie şi vor reveni la ora obişnuită în ultima joi a lunii octombrie în fiecare an.
Egiptul trece printr-o criză economică după ce efectele conflictului din Ucraina i-au agravat penuria de devize străine.
- Te-ar putea interesa si:
- Ora de vară 2024. Când se dau ceasurile înainte. Povestea orei de vară
- Un mormânt cu o vechime de 4.000 de ani, deschis de Egipt pentru public
- Cea mai veche piramida din Egipt se redeschide dupa 90 de ani de renovari. Cum au reusit inginerii...