Doi australieni au fost salvaţi după ce au rămas câteva zile blocaţi pe o insulă, fără apă potabilă şi înconjuraţi de crocodili, scrie Agerpres.
Cei doi bărbaţi, în vârstă de 32 şi 33 de ani, au fost salvaţi luni de localnici, după ce au rămas izolaţi pe o insulă de mangrove în urma scufundării bărcii în care se aflau. Cei doi au plecat într-o excursie la pescuit pe râul Daly, plin cu crocodili, la peste 100 de kilometri sud-vest de Darwin, în Teritoriul de Nord din Australia. La scurt timp, însă, barca lor a lovit un obiect aflat sub apă şi s-a scufundat în câteva secunde.
Citește și:Mii de tone de plastic ajung anual în Marea Mediterană. 84% din acestea sfârșesc pe plaje
Shaun Gill, superintendent în cadrul diviziei de suport a poliţiei, a descris incidentul drept cel mai ''îngrozitor'' pe care l-a întâlnit în cariera sa de 30 de ani. ''Un bărbat a încercat să înoate cât de repede a putut, iar celălalt a rămas în urmă şi a încercat să se agaţe de ceva. În acest timp, un crocodil a încercat să atace. S-a dus după el, iar bărbatul a trebuit să arunce cu obiecte pentru a rămâne în viaţă. A crezut că îşi vor găsi sfârşitul'', a declarat Gill.
Cei doi australieni au fost salvați de un localnic
Ajunşi pe o insulă din apropiere, cei doi au trăit trei zile în condiţii de căldură extremă pe malurile pline de noroi, fără mâncare, apă potabilă sau posibilitatea de a trimite un semnal de urgenţă. Ei au fost nevoiţi să lingă apă de pe frunze şi să bea urină pentru a supravieţui şi au reuşit să confecţioneze un semnal de ''Ajutor'' dintr-o geantă frigorifică.
Citește și: Momentul în care o gorilă e examinată de veterinari a devenit făcut furori pe internet. “Barney” a fost și vaccinat
Potrivit 9News, cei doi au fost salvaţi de un localnic, Shane Taylor, şi de prietenul acestuia. Ei au fost transportaţi la spital, de unde au fost ulterior externaţi.
Gill a declarat că bărbaţii au fost traumatizaţi de cele întâmplate. ''Când au fost găsiţi, erau complet deshidrataţi. Le va lua destul de mult timp să treacă peste asta'', a adăugat el.
Foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- N-a avut destui bani să-și ia o casă în SUA, așa că și-a cumpărat o insulă în Europa. Cât a plătit...
- Temperatură-record în Australia pe timpul iernii. S-au înregistrat 41,6°C, în tabăra militară Yampi...
- Facebook va închide secţiunea de ştiri în Statele Unite şi Australia