Meta anunţă că va lansa o secţiune numită Friends în aplicaţia Facebook, unde vor fi afişate exclusiv postări ale prietenilor.
Preocupată de ameninţarea venită din partea TikTok, Meta s-a concentrat în ultimii ani pe „descoperirea conţinutului”, aducând în feed-urile utilizatorilor săi de Facebook şi Instagram conţinut din întreaga reţea.
Acum, recunoscând frustrarea utilizatorilor nemulţumiţi că ratează postări importante ale prietenilor din această cauză, Meta vine cu un compromis, transmite News.ro.
Fără să schimbe modul în care funcţionează fluxul principal, Facebook va grupa tot conţinutul creat de prieteni într-o secţiune specială, numită Friends.
Noua secţiune nu trebuie confundată cu fluxul care există deja în Facebook şi care afişează doar postări ale prietenilor, dar în ordine invers cronologică.
Secţiunea Friends va funcţiona aşa cum funcţiona Facebook la începuturi, organizând postările prietenilor, inclusiv Reels şi Stories, cu ajutorul algoritmului.
Meta spune că aceasta va fi doar una dintr-un şir mai lung de funcţii care vor readuce farmecul original al reţelei sociale.