Ți s-a întâmplat vreodată să descarci o aplicație care să îți ceară permisiunea pentru a accesa camera și microfonul smartphone-ului tău? Deși cele mai multe aplicații folosesc această permisiune conform legii, altele spionează utilizatorii cu ajutorul ei, potrivit Popular Mechanics.
Mai mult, unele aplicații periculoase nici măcar nu cer acordul utilizatorilor înainte de a activa camera și microfonul. În 2018, peste 250 de aplicații din App Store și Google Play ascultau utilizatorii în scopuri publicitare.
Din fericire există câțiva pași pe care îi poți urma pentru a te asigura că aplicațiile tale nu te spionează.
Cum îți dai seama dacă aplicațiile din telefon te spionează
Verifică ce aplicații au acces la camera și microfon pe smartphone-ul tău
Pe Android, intră în Settings > Apps & Notifications > Advanced > Permission Manager și alege ce setări vrei să verifici. În acest caz, permisiunile pentru camera și microfon.
Pe iOS, poți verifica prin accesarea Settings > Privacy > alege microfon sau cameră.
Dacă observi o aplicație care nu trebuie să fie inclusă pe listă (una care nu are niciun motiv să aibă acces la camera și microfon), îi poți interzice accesul din aceleași meniuri.
Descarcă o aplicație ce poate verifica dacă microfonul sau camera sunt folosite
Utilizatorii Apple vor primi în curând o actualizare ce permite monitorizarea camerei și microfonului direct din sistemul de operare iPhone.
Utilizatorii Android pot folosi o aplicație numite Access Dots, potrivit Popular Mechanics, ce are aceeași opțiune.
Dacă ai date cu adevărat importante și ți-e teamă să nu fie furate, poți bloca funcționalitatea camerei și microfonului.
Poți folosi abțibilduri de vinilin pe cameră și microfon atunci când nu le folosești (ce, teoretic, nu lasă în urmă un reziduu lipicios) sau poți cumpără o carcasă tare ce are un mecanism de acoperire a camerei sau sisteme speciale de blocare a jack-ului pentru căști.
- Te-ar putea interesa si:
- Cum se vor putea încărca telefoanele mobile fără priză și cabluri. Primele teste sunt deja reușite
- Restricții pentru adolescenții care folosesc Instagram. Vor fi plasaţi automat într-un nou tip de...
- Schimbări la WhatsApp. Ce vor fi nevoiți utilizatorii să facă pentru a-și continuat activitatea