Sursa foto: CNN Business
“Camera de razboi” a companiei Facebook isi propune sa rezolve una dintre cele mai mari probleme ale ultimilor 2 ani - stirile false (sau fake news). Facebook a fost acuzata ca nu a intervenit in timp util pentru a opri propaganda online ce a influentat alegatorii, cel mai faimos caz fiind alegerile prezidentiale din SUA.
Acum, cu ajutorul expertilor din interiorul companiei, Facebook isi propune sa puna la punct un plan pentru a opri raspandirea fake news si pentru a bloca conturile ce apartin unor grupuri propagandistice ce au scopul de a influenta cetatenii inaintea alegerilor.
Ingineri, specialisti data si experti in gestionarea amenintarilor din 20 de echipe s-au adunat in biroul securizat numit “camera de razboi”. In incercarea de demonstra ca Facebook ia in serios pericolul dezinformarii de pe reteaua sociala, a fost organizata o prezentare scurta a biroului securizat, la care au luat parte jurnalisti de renume din SUA.
Citeste si: Retelele de socializare, acuzate ca exploateaza copiii pentru a genera trafic
Pe usa biroului e lipit un afis din hartie pe care se poate citi “camera de razboi” si afisele de pe pereti prezinta slogane precum “Focus pe impact”, potrivit The Guardian. Facebook nu a dezvaluit exact ce strategii vor fi folosite pentru a combate fenomenul fake news de pe propria platforma, dar si de pe WhatsApp, o companie detinuta de gigantul tech.
Pe langa alegerile prezidentiale din SUA, Facebook a fost acuzata ca nu a intervenit si in alte cazuri de dezinformare in masa ce au dus la favorizarea unor partide extremiste si chiar la genocid, asa cum s-a intamplat in Myanmar.
“Nu avem un glob de cristal. Nu avem cum sa prezicem fiecare tactica,” a declarat Nathaniel Gleicher, directorul departamentului de politica de securitate cibernetica. “Dar toate aceste echipe in aceeasi camera ajuta.”
Nu se stie exact ce impact va avea aceasta initiativa. Expertii lucreaza din greu pentru a contracara fenomenul fake news si pot parasi “camera de razboi” doar pentru a merge la baie, potrivit Daily Mail.
Ramane de vazut daca aceasta “camera de razboi” va rezolva problema fake news. Compania se afla sub presiune dupa toate scandalurile in care a fost implicata in acest an, dar si din cauza noilor alegeri guvernamentale din SUA ce vor avea loc in luna noiembrie si deja par sa fie tinta unor grupuri propagandistice ce au avut succes in dezinformarea alegatorilor in 2016.
Vezi cum arata “camera de razboi” Facebook in video-ul de jos:
- Te-ar putea interesa si:
- WhatsApp va avea propria agendă de contacte
- China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store. Ce motiv a invocat Beijing
- WhatsApp anunță o nouă schimbare. Ce vor putea face toți utilizatorii în perioada următoare